USEFS va avea statut de Institut în cadrul USM

Publicat:

USEFS va avea statut de Institut în cadrul USM

Universitatea de Educație Fizică și Sport va avea statut de Institut în cadrul Universității de Stat din Moldova, după fuzionarea celor două instituții.

Citește și: FOTO: A renunțat la politică și s-a făcut…model 


Noua structură va beneficia de autonomie largă și va include toate cele trei facultăți ale USEFS – Kinetoterapie, Educație Fizică și Sport și Științe ale Securității.

Restructurarea instituției a fost discutată în cadrul unei întrevederi a ministrului de profil, Dan Perciun, cu rectorul USM Igor Șarov și rectorul USEFS Viorel Dorgan.

USEFS va avea statut de Institut în cadrul USM

Dan Perciun a menționat că toți salariații USEFS vor fi transferați la USM, iar studenții înmatriculați la programele de studii superioare de licență, master și doctorat își vor continua studiile la aceleași programe și cu taxele de studii stabilite în anul precedent. Procesul educațional va continua în campusul existent.

Decizia privind fuzionarea USEFS cu USM a fost adoptată de Guvern pe data de 27 decembrie 2023, având scopul de a consolida situația financiară a USEFS în condițiile reducerii,  în ultimii trei ani, a numărului total de studenți cu aproximativ 15%.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Avancronică AFP: Euforia României întâlnește blazonul olandez

Avancronică AFP: Euforia României întâlnește blazonul olandez Considerată printre outsideri la EURO 2024, Olanda are un statut de respectat în optimile de finală de marţi...

Ion Ceban: PAS închide alte licee în țară

Ion Ceban: PAS închide alte licee în țară PAS închide alte licee în țară, acum în raionul Sîngerei, anunță Ion Ceban. Iată de ce PAS...

Oazu Nantoi: ‘R. Moldova poate fi acceptată în UE, apoi urmează soluționarea conflictului transnistrean’

Oazu Nantoi: 'R. Moldova poate fi acceptată în UE, apoi urmează soluționarea conflictului transnistrean' „Pe malul stâng al Nistrului se face un joc dublu. Pe...

Perciun: Rata de promovabilitate a crescut atât pentru absolvenții de liceu, cât și pentru cei de colegiu

Perciun: Rata de promovabilitate a crescut atât pentru absolvenții de liceu, cât și pentru cei de colegiu Ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat că rezultatele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.