USMF, UTM și USM, în topul celor mai bune universități din clasamentul Webometrics

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu” (USMF), Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) și Universitatea de Stat (USM) s-au clasat în topul celor mai bune universități din Republica Moldova, transmite IPN, cu referire la clasamentul Webometrics.

Potrivit raportului internațional, clasamentul este completat de Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM), Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) și Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM).

CItește și: Viceprimara din Bălți, suspendată temporar din funcție: Este cercetată pentru trafic de influență

Clasamentul Webometrics, publicat anual în lunile ianuarie și iulie, evaluează universitățile pe baza vizibilității online, transparenței și excelenței academice. Sunt luate în calcul numărul de linkuri externe către site-ul instituțiilor, citările academice din Google Scholar si lucrările publicate în reviste științifice de top.

Topul Webometrics este realizat, începând cu anul 2004, de un grup de cercetare de la Consiliul Superior pentru Cercetari Științifice din Spania.

This post was last modified on 09/02/2025 17:10 17:10

Tags: USMUSMFUTM
Social