X

Uzbekistanul pregăteşte o privatizare de proporţii faraonice

Guvernul de la Taşkent pregăteşte privatizarea completă a peste 1.000 de întreprinderi de stat din Uzbekistan şi privatizarea parţială a altora, conform unui decret prezidenţial anunţat vineri, informează Xinhua, potrivit agerpres.

Documentul prevede vânzarea a 49% din acţiunile statului la linia aeriană Uzbekistan Airways, a 24% din compania petrolieră naţională Uzbekneftegaz, a 10% din companiile miniere şi metalurgice Navoi şi Almalîk.

Citeşte şi: Facebook îşi ANULEAZĂ conferinţa anuală pentru dezvoltatori

Vor fi privatizate în întregime toate rafinăriile de uleiuri vegetale şi distileriile de alcool, unde statul este acţionar majoritar.

Conform decretului, Agenţia pentru Dezvoltarea Pieţei de Capital şi Comisia de Stat pentru Licitaţii trebuie să stabilească până la 1 iunie, în colaborare cu experţi internaţionali, un calendar pentru vânzarea de acţiuni primare şi secundare în 25 de întreprinderi de stat.

Citeşte şi: După ce a pierdut 33 de soldaţi în Siria, Erdogan dă drumul refugiaţilor spre Europa

După ce Şavkat Mirzioev a fost ales preşedinte în 2016, Uzbekistanul a luat mai multe măsuri de reformă economică, inclusiv eliminarea controlului cursului valutar, reducerea impozitării şi tratamentul preferenţial al investiţiilor străine, reaminteşte Xinhua. 

Tags: Agenţia pentru Dezvoltarea Pieţei de CapitalAlmalîkComisia de Stat pentru LicitaţiiNavoiprivatizareŞavkat MirzioevTaşkentUzbekistanUzbekistan AirwaysUzbekneftegaz
Categorii: Știrile zilei