Uzbekistanul, țară din Asia Centrală care își dezvoltă activ relațiile comerciale cu talibanii, a redeschis în totalitate singurul său punct de trecere a frontierei cu Afganistanul, care fusese închis pentru persoanele fizice după revenirea la putere a talibanilor în 2021, ceea ce împiedica tranzitul mărfurilor, relatează miercuri AFP.
‘Punctul de trecere de pe podul Termez-Hairaton, care leagă Uzbekistanul de Afganistan, este din nou operațional. Călătorii se pot deplasa acum direct și în siguranță între cele două țări’, a anunțat marți Camera de Comerț și Industrie uzbecă, menționând că obligativitatea vizelor rămâne în vigoare.
Organismul guvernamental subliniază că închiderea acestui punct de trecere a frontierei a obligat oamenii să facă un ocol de o zi prin Tadjikistan pentru a ajunge în importantul oraș afgan Mazar-e-Sharif, situat la doar 75 de km de granița cu Uzbekistanul.
Redeschiderea sa ‘va facilita foarte mult activitatea companiilor exportatoare’, potrivit aceleiași surse, care a salutat ‘creșterea constantă a exporturilor către Afganistan în ultimii ani’.
Deși trecerea frontierei a fost interzisă persoanelor fizice din august 2021, un număr limitat de mărfuri puteau încă să tranziteze. De asemenea, afganii puteau călători fără viză în zona de liber schimb Airitom din Uzbekistan, construită pentru a stimula comerțul.
Contactată de AFP, Camera a confirmat că frontiera a fost redeschisă de pe 23 noiembrie.
Fluviul Amudaria servește drept frontieră (143 de kilometri) între aceste două țări, iar singurul punct de trecere este situat nu departe de orașul Termez, pe Podul Prieteniei, prin care armata sovietică s-a retras din Afganistan în 1989, la fel ca și unii soldați afgani care fugeau de avansul talibanilor în 2021.
La patru ani după ce talibanii au revenit la putere, cooperarea economică a depășit îngrijorările de securitate ale celor cinci foste republici sovietice din Asia Centrală (Uzbekistan, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan și Turkmenistan), care se temeau de răspândirea islamismului radical.
Țările din Asia Centrală lansează mai ales proiecte importante de infrastructură care se aliniază intereselor talibanilor, care au nevoie de Asia Centrală pentru securitatea alimentară și energetică a Afganistanului.












