X

Va candida sau nu Dodon la prezidențiale? Vom afla în iulie

Va candida sau nu Dodon la prezidențiale? Vom afla în iulie

Discuțiile între liderii partidelor de opoziție cu privire la înaintarea unui candidat unic la alegerile prezidențiale din toamnă vor mai dura o săptămână sau două.

Citește și: Mare gălăgie în Parlament! PAS a solicitat o pauză

Cel puțin așa crede președintele Partidului Socialiștilor (PSRM), Igor Dodon, care a declarat presei de la Chișinău că, deocamdată, nimic nu este încă sigur.

„Noi continuăm discuțiile și vor continua și astăzi și cu alte partide și cu alți candidați potențiali unici. Eu cred că mai avem 1-2 săptămâni de discuții și vedem la ce ajungem. Dacă nu va fi un candidat unic și fiecare partid va merge cu candidatul său propriu, evident că PSRM va avea candidat propriu. Care va fi acel candidat vom decide și vom informa”, a declarat Igor Dodon.

Potrivit lui, cel mai probabil, lucrurile vor fi deja clare la începutul lunii iulie, după ce va fi convocat Consiliul Republican al PSRM.

Precizăm că alegerile prezidențiale se vor desfășura pe 20 octombrie curent.

Tags: Dodon candidatDodon prezidentialeIgor Dodon PreședințiePSRM prezidențiale
Știrile zilei