Vaccinare pe repede-înainte în Ucraina

Publicat:

Ucraina a anunţat miercuri un record de vaccinări anti-COVID-19 în 24 de ore, stabilit în urma presiunii exercitate de autorităţile de la Kiev, care au introdus restricţii suplimentare în regiunile afectate de un nou val al pandemiei de coronavirus, informează AFP, potrivit agerpres.

În total, 291.293 de persoane au fost vaccinate marţi, cel mai mare număr de la începutul campaniei de imunizare din februarie, iar pe parcursul ultimelor şapte zile peste 1,6 milioane de ucraineni au primit o doză a unui vaccin anti-COVID-19, comparativ cu cei 906.000 de rezidenţi vaccinaţi în săptămâna precedentă, potrivit statisticilor oficiale.


Citeşte şi: Românii ar putea scăpa de viza de intrare în SUA – Black News

Deşi trei vaccinuri – Comirnaty (Pfizer-BioNTech), AstraZeneca şi serul chinezesc Coronavac – sunt disponibile în această fostă republică sovietică, mulţi dintre ucraineni ezită în continuare să se vaccineze.

Până miercuri, aproape 25% din populaţia ţării a primit cel puţin o doză de vaccin şi aproape 19% a fost vaccinată cu schemă completă, a anunţat Facultatea de Economie din Kiev.

Autorităţile publice ucrainene au luat măsuri suplimentare, în contextul în care această ţară a înregistrat marţi 734 de decese asociate COVID-19 în 24 de ore, un record de la apariţia noului coronavirus în Ucraina.

Guvernul de la Kiev a impus săptămâna trecută restricţii sanitare în cele mai afectate opt regiuni ale ţării. Ele includ, în special, folosirea unui paşaport sanitar care permite accesul în numeroase spaţii publice.

Alte şapte regiuni vor fi adăugate sâmbătă pe acea “listă roşie”, a anunţat guvernul ucrainean.

La Kiev, primarul Vitali Kliciko a avertizat miercuri în privinţa absenţei paturilor în spitale pentru persoanele bolnave.

Citeşte şi: ATAC jihadist în Irak! Cel puţin 11 au murit! – Black News

“Astăzi, aproape 66% din paturile echipate cu oxigen sunt ocupate. Riscăm să ajungem să nu mai avem paturi libere în curând, ţinând cont de viteza actuală de propagare a virusului”, a anunţat el pe Facebook.

În Spitalul Nr.4 din Kiev, dintre cei 450 de bolnavi de COVID-19, “doar între 3% şi 4%” au fost vaccinaţi, a anunţat directoarea clinicii, Tetiana Mostepan, într-o înregistrare video publicată pe site-ul primăriei locale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Recomandări MAE România pentru trecerea frontierelor bulgare. Plata taxei de pod, vignetă, starea drumurilor

Recomandări MAE România pentru trecerea frontierelor bulgare. Plata taxei de pod, vignetă, starea drumurilor Este sezonul vacanțelor, iar de multe ori drumul nostru către relaxare...

Cazul medicului stomatolog din R. Moldova omorât la Brăila // Suspectul, reținut. Bărbatul avea mai multe antecedente penale

Cazul medicului stomatolog din R. Moldova omorât la Brăila // Suspectul, reținut. Bărbatul avea mai multe antecedente penale Bărbatul care ar fi ucis medicul stomatolog...

Netflix continuă să-și crească numărul de abonați și veniturile

Netflix continuă să-și crească numărul de abonați și veniturile Numărul abonaților Netflix a crescut cu 16,5% de la an la an în ultimul trimestru, încă...

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 616 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 616 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova Perioada: ora 07:00, data 20.07.2024 până...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.