Vaccinarea refugiaţilor riscă să se prelungească dincolo de 2022 (UNHCR)

Publicat:

Vaccinarea contra COVID-19 a refugiaţilor riscă să se prelungească dincolo de anul 2022 din cauza ritmului lent al distribuirii de doze în anumite ţări, a tras un semnal de alarmă joi ONU, transmite AFP, potrivit agerpres

Având în vedere dificultăţile suplimentare cu care se confruntă refugiaţii din cauza pandemiei, Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a lansat în decembrie un apel pentru strângerea a 455 milioane de dolari (382 milioane de euro).


Citește și : OSCE constată o îmbunătăţire a situaţiei din Donbas

‘În acest moment, lupta se dă pentru vaccinuri’, a afirmat joi directorul Diviziei de rezilienţă şi soluţii al UNHCR, Sajjad Malik, într-o conferinţă de presă.

Anul ‘2021 nu este decât începutul’, a spus el, subliniind că programele de vaccinare ar trebui ‘să continue în 2022 şi după, pentru că vaccinul ajunge foarte lent’ în unele ţări.

În 2020, numărul de refugiaţi, strămutaţi şi solicitanţi de azil în lume a depăşit 80 milioane, un record, în plină pandemie de COVID-19, potrivit UNHCR.

Situaţia lor, adesea precară, nu s-a ameliorat în perioada pandemiei. În oraşe, mulţi şi-au pierdut locurile de muncă şi au sărăcit, în vreme ce în zonele rurale îndepărtate accesul la teste şi la asistenţă medicală rămâne dificil.

‘Într-o perioadă foarte scurtă, ei au intrat într-o spirală a sărăciei. Aceasta începe să se vadă acum’, a declarat Malik.

Fondurile solicitate de UNHCR ar permite, de asemenea, agenţiei să le furnizeze o educaţie copiilor.

Circa 48% dintre copiii refugiaţi sunt deşcolarizaţi din cauza pandemiei, fetele fiind cele mai afectate. ‘Mulţi dintre aceşti copii riscă să nu se mai întoarcă la şcoală după un an fără şcoală’, a atenţionat responsabilul UNHCR.

La începutul pandemiei, organizaţiile umanitare avertizau că se temeau de rate de infectare foarte ridicate printre refugiaţi. Totuşi, incidenţele observate sunt asemănătoare deocamdată celor generale din ţările unde se găsesc aceştia, a relevat Sajjad Malik.

Citește și : Cehia vrea să cumpere vaccinul ‘ARUNCAT la gunoi’ de alte ţări

Adjuncta sa, Marian Schilperoord, a menţionat că în jur de 63.000 de refugiaţi s-au infectat cu coronavirus în lume până acum.

Cifra reală ar fi însă mult mai mare, dat fiind că mulţi nu sunt testaţi şi anumite ţări nu îi evidenţiază separat pe refugiaţi în statistici.

Potrivit agenţiei ONU, 106 state i-au inclus pe refugiaţi în eforturile naţionale de vaccinare. ‘Ele ştiu că, dacă lasă la o parte un segment al populaţiei, întreaga populaţie este supusă unui pericol’, a explicat Malik.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Veneția va limita grupurile de turiști la maximum 25 de persoane

Veneția va limita grupurile de turiști la maximum 25 de persoane Veneția va limita dimensiunea grupurilor de turiști la 25 de persoane începând de joi,...

Toxiinfecție alimentară în cazul a zeci de angajați TikTok din Singapore

Toxiinfecție alimentară în cazul a zeci de angajați TikTok din Singapore Zeci de angajați de la biroul din Singapore al societății-mamă a TikTok, ByteDance, au...

Soluţia găsită de rapperul Snoop Dog pentru a face faţă caniculei de la Jocurile Olimpice

Soluţia găsită de rapperul Snoop Dog pentru a face faţă caniculei de la Jocurile Olimpice Valul de căldură continuă să se răspândească în Franţa, cu...

‘Planeta maimuţelor: Noul regat’ şi ‘Crime în imobil’, sezonul 4, între noutăţile lunii august la Disney+

'Planeta maimuţelor: Noul regat' şi 'Crime în imobil', sezonul 4, între noutăţile lunii august la Disney+ "Planeta maimuţelor: Noul regat", "Exploratorii oceanelor", o producţie National...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.