X

Vaccinul anti-covid AstraZeneca a fost testat pe persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 ani

Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de compania AstraZeneca. În studiile clinice desfășurate au fost incluse predominant persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 ani, informează mediafax.

Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat vineri acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de compania AstraZeneca. Dacă va fi autorizat și de Comisia Europeană, acesta va fi al treilea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România.

Citește și : Antonio Guterres s-a vaccinat anti-COVID şi cere ca toată lumea să aibă acces la vaccin

Autoritățile anunță că datele privind calitatea, siguranța și eficacitatea vaccinului au fost evaluate de Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA. Comitetul a recomandat prin consens acordarea de către Comisia Europeană a autorizației condiționate de punere pe piață.

Studiile clinice pe baza cărora au fost furnizate datele analizate au inclus un număr de 24.000 de persoane, dintre care jumătate au primit vaccinul, cealaltă jumătate primind placebo. În studiile clinice desfășurate au fost incluse predominant persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 ani.

Recomandarea pentru vaccinul AstraZeneca este de administrare a două doze la interval de 4-12 săptămâni și poate fi administrat persoanelor cu vârstă de peste 18 ani.

Citește și : Datele personale ale olandezilor au fost FURATE din programul de monitorizare a cazurilor de COVID

Tags: AstraZenecaCHMPcomisia europeanacovid-19Romaniavaccin
Categorii: Diaspora