Vaccinul italian eVax împotriva COVID-19 dă rezultate preliminare pozitive. Ar putea fi a 3-a doză după alte seruri

Vaccinul italian eVax împotriva COVID-19 dă rezultate preliminare pozitive. 90% dintre voluntari au produs anticorpi sau au avut răspuns imunitar. Faza a doua de testare nu se poate face cum era plănuit, însă cercetătorii spun că serul ar trebui testat ca a treia doză după alte vaccinuri , informează mediafax.

eVax, vaccinul pe bază de ADN dezvoltat de companiile Takis și Rottapharm Biotech, a fost bine tolerat și a produs anticorpi și / sau răspuns imun celular la până la 90% dintre voluntari, conform La Stampa.

Citește și : Ungaria a pus piatra de temelie pentru Fabrica Naţională de Vaccinuri în Debrecen

Anunțul a fost făcut de oamenii de știință din companiile implicate în experiment, care au elaborat datele preliminare ale fazei 1, desfășurate în Italia.

eVax este primul vaccin pe bază de ADN împotriva COVID-19 care atinge stadiul de dezvoltare clinică din Europa.

„Rezultatele preliminare sunt favorabile, credem că datele generale reprezintă validarea eficacității noii platforme tehnologice a vaccinurilor ADN, care s-ar putea dovedi extrem de utilă și în alte domenii, cum ar fi tratamentul patologiilor oncologice”, a declarat Lucio Rovati, președinte și director științific la Rottapharm Biotech.

Cercetătorul spune că faza a doua nu va putea continua așa cum fusese planificat inițial, deoarece o mare parte a populației este deja imunizată.

Citește și : Guvernul sloven, obligat de justiție să finanţeze agenţia de presă STA

„Ne gândim la posibile alternative. Profilul reacției imune, cu un răspuns puternic de tip celular, este de așa natură încât eVax ar trebui testat ca a treia doză atunci când răspunsul anticorpilor din vaccinurile deja disponibile va scădea și pentru a oferi un impuls puternic memoriei imunologice”, a afirmat Rovati.

Pentru continuarea dezvoltării, comentează Luigi Aurisicchio, CEO și director științific al Takis, vor fi necesare finanțări care nu au putut fi obținute până acum.

This post was last modified on 07/09/2021 16:17 16:17

Tags: covid-19europaeVaxRottapharm BiotechTakis
Categorii: Diaspora