X

Vaccinul Sputnik V are o eficienţă de 91,4%

Dezvoltatorii ruşi ai vaccinului împotriva covid-19, care au publicat luni noi rezultate ale testelor vaccinului lor candidat Sputnik V, în baza unor date suplimentare, anunţă că acestea arată că vaccinul are o eficienţă de 91,4%, relatează Reuters, potrivit news.ro.  

Peste 100.000 de persoane au fost vaccinate, începând din septembrie, în cadrul unei campanii în masă în Rusia.

Citește și : Negocierile post-Brexit fac uşoare progrese, dar pescuitul rămâne în continuare mărul discordiei

Moscova a început să distribuie, la începutul lui decembrie, acest vaccin experiemntal rus în 70 de clinici din ţară.

Dintr-un număr de 22.714 de participanţi la teste cu acest vaccin-canidat, 78 s-au îmbolnăvit de covid-19, au anunţat într-un comunicat publicat luni cercetători de la Centrul rus de cercetare Gamaleia şi Fondul Suveran rus de Investiţii Directe (RDIF), însărcinat cu dezvoltarea şi comercializarea vaccinului la nivel mondial.

Din totalul de 78 de cazuri de covid-19 înregistrate, 62 au primit un placebo, au anunţat cercetătorii.

Fondul suveran rus anunţa în noiembrie că riscul infectării cu covid-19 în rândul personalor vaccinate cu Sputnik V este mai mic de 92%, faţă de cele cărora li s-a administrat un placebo.

”Cred că vom putea vaccina majoritatea populaţiei ruse în 2021”, apreciază, citat în comunicat, directorul Institutului Gamaleia Aleksandr Ginţburg.

”Împărtăşim, bineînţeles, rezultatul obţinut cu comunitatea ştiinţifică şivom fi fericiţi să discutăm cu toţi colegii interesaţi”, afirmă adjunctul directorului nstitutului, Denis Logunov.

Citește și : Coronacriza DĂRÂMĂ economia italiană: Peste 70.000 de afaceri au fost închise!

Rezultatele testelor urmează să fie folosite în vederea depunerii unei cereri de autorizare de urgenţă a Sputinik V în alte ţări.

Teste clinice ale vaccinului experiemtal rus sunt în curs, în prezent, în Belarus, în Emiratele Arabe Unite, Venezuela şi India.

Rusia a anunţat luni că a înregistrat în ultimele 24 de ore 27.328 de noi contaminări cu covid-19 şi 450 de morţi din cauza covid-19.

Tags: covid-19Denis LogunovGamaleiaGamaleia Aleksandr GinţburgSputnik Vvaccin
Categorii: Diaspora