Vaccinurile anti-Ebola dezvoltate de J&J şi Merck produc anticorpi de lungă durată la copii şi la adulţi (studii)

Publicat:

Vaccinurile dezvoltate împotriva Ebola de grupurile farmaceutice Johnson & Johnson şi Merck au produs anticorpi împotriva acestui virus şi par să fie sigure la copii şi la adulţi, potrivit datelor medicale obţinute de la două studii clinice, ale căror rezultate au fost publicate miercuri, informează Reuters, potrivit agerpres.

Vaccinurile ambelor companii au produs anticorpi la 14 zile după administrarea primei doze din cele două doze prevăzute, iar acei anticorpi erau încă prezenţi în concentraţii diverse atât la copii cât şi la adulţi la un an după administrarea serurilor, arată cele două studii realizate în Africa de Vest.


Citeşte şi: Comisia pentru buget a parlamentului german a aprobat alocarea a 10 miliarde euro pentru cumpărarea de avioane F-35 – Black News

Vaccinurile au fost concepute pentru a ţinti tulpina Zair a virusului, nu tulpina Sudan, care a cauzat recent o epidemie şi a provocat cel puţin 56 de decese în Uganda.

O schemă de vaccinare a testat o doză a vaccinului J&J, urmată de o doză booster a vaccinului creat de producătorul danez Bavarian Nordic, iar o altă schemă de inoculare a testat două doze ale vaccinului Merck, administrate la un interval de opt săptămâni între ele. A treia schemă a combinat prima doză a vaccinului Merck şi un placebo.

“Studiul a arătat că ambele vaccinuri au generat reacţii bune bazate pe anticorpi”, a declarat Clifford Lane, cercetător şi director clinic la Institutul Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase, parte a National Institutes of Health (NIH) din Statele Unite.

Doar vaccinul Merck poate fi administrat ca doză singulară, în timp ce vaccinul J&J trebuie să fie injectat într-o schemă cu două doze, a precizat cercetătorul american.

Cercetătorii de la NIH au notat faptul că nu au putut să examineze nivelul actual de protecţie oferit de vaccinuri împotriva bolii, întrucât niciun participant nu a contractat Ebola în timpul studiilor clinice, ale căror înrolări au început încă din 2017. Însă ei au putut să stabilească faptul că vaccinurile sunt sigure la copii şi la adulţi.

“O monitorizare pe termen lung a participanţilor incluşi în acest studiu are loc în această perioadă pentru a stabili dacă şi când ar putea fi nevoie de o doză booster”, a declarat Brian Greenwood, coautor al studiului şi cercetător la London School of Hygiene & Tropical Medicine.

În total, 1.400 de adulţi şi 1.401 copii cu vârste cuprinse între 1 şi 17 ani au participat la aceste studii realizate în colaborare cu Ministerul Sănătăţii din Liberia şi cu Centrul Universitar pentru Studii Clinice şi Centrul pentru Dezvoltarea Vaccinurilor din Mali.

Citeşte şi:Putin: Orice ţară care îndrăzneşte să atace Rusia cu arme nucleare va fi ştearsă de pe faţa pământului – Black News

Rezultatele au fost publicate în The New England Journal of Medicine.

Vaccinul Everbo produs de Merck a fost aprobat de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) şi pre-autorizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în 2019. Vaccinul Zabdeno produs de J&J a fost aprobat de EMA şi de OMS în 2020, respectiv în 2021. Vaccinul Mvabea, produs de Bavarian Nordic şi folosit în schema de vaccinare alături de vaccinul J&J, a fost şi el autorizat de EMA în 2020 şi pre-autorizat de OMS în 2021.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Recean a fost prezent la festivitatea de absolvire a UTM

Recean a fost prezent la festivitatea de absolvire a UTM Circa 1800 de studenți au absolvit miercuri Universitatea Tehnică a Moldovei. La evenimentul de înmânare...

SUA sărbătoresc astăzi 248 de ani de independență

SUA sărbătoresc astăzi 248 de ani de independență Statele Unite ale Americii celebrează astăzi Ziua Independenței, marcând 248 de ani de la adoptarea Declarației de...

Sezonul 3 din ‘Bridgerton’ devine al 10-lea cel mai urmărit serial în limba engleză difuzat vreodată de Netflix, cu 91,9 milioane de vizualizări până...

Sezonul 3 din 'Bridgerton' devine al 10-lea cel mai urmărit serial în limba engleză difuzat vreodată de Netflix, cu 91,9 milioane de vizualizări până...

Evenimentele Zilei de 4 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 4 iulie în Istorie 4 iulie este a 185-a zi a calendarului gregorian și a 186-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.