Valentin Cebotari, reales în funcție de președinte al raionului Dondușeni

Publicat:

Un nou-vechi președinte la Consiliul Raional Dondușeni. Socialistul Valentin Cebotari a fost reales în funcție de președinte al raionului Dondușeni.

Este deja al doilea centru raional la cârma căruia accede Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, asta după ce, pe 27 noiembrie curent, Iurie Plopa a fost ales în calitate de președinte al raionului Ocnița.


Citeşte şi: Costiuc este vehement: ‘Guvernarea și-a bătut joc de cetățeni’

Important de menționat este că socialiștii dețin majoritatea în Consiliul Raional Dondușeni, având 17 mandate din cele 27.

Cine este Valentin Cebotari

Potrivit Rise, absolvent al Colegiului Căilor Ferate din Odessa și a Institutului Ingineresc de Transport din Moscova, Valentin Cebotari a muncit timp de șapte ani la Stația de locomotive din Bălți a Căilor Ferate din Moldova. Din 1992, el devine angajat la primăria din comuna Tîrnova, raionul Dondușeni, iar din 2003 și până în toamna anului 2019 a fost primar al localității.

La alegerile locale din 2003, 2007 și 2011, a fost susținut de Partidul Comuniștilor, iar la cele din 2015 – de Partidul Democrat. În vara anului 2019, a fost unul dintre cei 11 primari din localitățile raionului Dondușeni care au semnat o declarație de părăsire a rândurilor Partidului Democrat. Nu a stat departe de partide și, în toamna aceluiași an, s-a alăturat socialiștilor.

Astfel, la alegerile locale din 20 octombrie 2019, s-a numărat printre candidații Partidului Socialiștilor pentru funcția de consilier raional Dondușeni, fiind inclus pe locul trei în lista formațiunii. Totodată, a fost și candidatul formațiunii în lupta pentru funcția de primar al comunei Tîrnova, unde a câștigat din primul tur, obținând 90,88% din voturi. În cele din urmă, renunță la Primăria comunei Tîrnova în favoarea Consiliului Raional Dondușeni, instituție al cărei președinte este ales în noiembrie 2019.

Ce averi declară Valentin Cebotari

Conform documentului depus la ANI, pe parcursul anului 2022, familia alesului local a obținut un venit cumulativ de 218.819 de lei, dintre care 197.406 de lei – salariu de la CR Dondușeni, 10.044 de lei sub formă de indemnizații, 8.400 lei – bani obținuți în urma dării în arendă a unui teren, 2.962 de lei – resurse financiare primite prin sisteme internaționale de transfer rapid.

Cebotari este proprietarul a patru terenuri agricol cu o suprafață totală de 4,4794 ha, toate obținute prin moștenire, valoarea cărora a fost indicată ca 0 (!) lei. Mai mult, președintele r. Dondușeni deține un teren intravilan cu o suprafață de 0,25 ha, valoarea căruia este de 5.200 de lei.

Conform declarației de avere și interese personale, Valentin Cebotari deține o casă de locuit cu o suprafață de 81 m.p., dar și o altă avere imobilă cu o suprafață de 12 m.p., valoarea ambelor bunuri imobile fiind indicată că 0 (!) lei. Important de menționat că, valoarea de piață a bunurilor a fost estimată de către alesul local la 30 mii de lei, motivând că acestea nu au fost evaluate.

Citeşte şi: Deputații din Găgăuzia vor să iasă de sub ‘umbrela’ lui Ilan Șor

Familia Cebotari are o singură mașină de marca Hyundai Tucson, fabricată în 2021 și obținută în același an, automobilul fiind procurat prin intermediul companiei „O.C.N. Capital Leasing S.R.L.” – companie care oferă servicii de finanțare pentru procurarea în leasing a automobilelor. Valoarea de piață a bunului imobil a fost estimat la 28.400 de euro. Important de menționat că alesul local a contract un credit de 17.040 de euro de la compania sus menționată, bani pe care trebuie să-i restituie până în anul 2024, rata dobânzii fiind de 7,53%.

Pe 6 decembrie curent, și consilierii raionali din Soroca își vor alege președintele raionului. Potrivit unei decizii publicate pe site-ul instituției, fostul președintele al raionului, socialistul Veaceslav Rusnac va fi reales în funcție.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură Serialele "The Bear", "Shogun" şi "Baby Reindeer" sunt cotate...

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii Un foc de artificii care a iluminat cerul parcului de distracţii...

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească Primarul Luciano Fregonese, 47 de ani, din Valdobbiadene,...

Escrocheria ‘Ruda implicată în accident rutier’: Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția

Escrocheria 'Ruda implicată în accident rutier': Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția Cetățenii care sunt telefonați de persoane necunoscute și care sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.