Aflat într-o vizită de lucru la București, viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut luni, 9 martie 2026, o întrevedere cu ministra afacerilor externe a României, Oana Țoiu.
Discuțiile au vizat evoluțiile recente din procesul de reglementare a conflictului transnistrean, precum și cooperarea dintre Republica Moldova și România în sprijinul consolidării stabilității și securității regionale.
Citeşte şi: Unele benzinării au început să vândă carburanţi cu porţia! ANRE intervine urgent – Stiripesurse.md
În cadrul întrevederii, viceprim-ministrul a exprimat aprecierea pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova, inclusiv în promovarea parcursului european, consolidarea rezilienței instituționale și susținerea proiectelor de dezvoltare.
Un subiect distinct al discuțiilor a vizat domeniul educației, fiind subliniată importanța sprijinului oferit de România pentru dezvoltarea sistemului educațional din Republica Moldova, inclusiv pentru instituțiile de învățământ din regiunea transnistreană care contribuie la menținerea și promovarea identității lingvistice și culturale românești în perimetrul necontrolat.
Oficialii au făcut, totodată, un schimb de opinii privind situația curentă din regiunea transnistreană și necesitatea menținerii unei abordări coordonate la nivel regional și internațional pentru avansarea procesului de reglementare pașnică, în conformitate cu principiile suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.
La finalul întrevederii, părțile au reiterat disponibilitatea de a continua dialogul și cooperarea în vederea aprofundării relațiilor bilaterale și identificării unor soluții durabile pentru reglementarea conflictului transnistrean.












