X

Valeriu Munteanu părăseşte Partidul Liberal din Republica Moldova

Vicepreşedintele Partidului Liberal din Republica Moldova, Valeriu Munteanu, a anunţat marţi că se retrage din această formaţiune. El susţine că a luat această decizie în semn de protest faţă de faptul că actuala conducere a PL a refuzat, în mod inexplicabil, să participe alături de Blocul electoral ACUM la alegerile parlamentare din februarie anul viitor, informează Radio Chişinău, potrivit agerpres.

Valeriu Munteanu a anunţat că ar putea participa la alegerile parlamentare din partea Blocului ACUM, dar a precizat că nu va adera la niciun partid politic, cel puţin în viitorul apropiat. El a declarat că a susţinut deschis şi insistent în interiorul PL, încă de la început, participarea formaţiunii la alegeri alături de Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), Partidul Politic Platforma Demnitate şi Adevăr (PPPDA) şi Partidul Liberal Democrat (PLDM).

Citeşte şi: O rusoaică este acuzată de spionaj în SUA

De asemenea, el a salutat decizia liderului PL, Mihai Ghimpu, de a iniţia dialogul cu aceste partide. Începând cu data de 5 noiembrie, delegat fiind, Munteanu a participat la şase întâlniri. Dialogul a fost pe alocuri complicat, dar sincer şi corect la început. PAS şi PPPDA au venit cu oferta de a “găzdui’ reprezentanţii PL şi PLDM pe lista ACUM şi în circumscripţii, doar după ce fiecare aspirant la funcţia de deputat va trece comisia de integritate formată de societatea civilă, iar locurile pe listă şi repartizarea circumscripţiilor se va realiza, în exclusivitate, în baza criteriilor de meritocraţie a persoanelor propuse.

Politicianul a menţionat că la început toată lumea înţelegea limpede că decizia finală a PL întârzie inclusiv din cauza procesului de realegere a preşedintelui partidului şi colegii de dialog au fost înţelegători cu aceste procese interne ale PL. Însă, după cum susţine Munteanu, după ce Dorin Chirtoacă era deja preşedinte al PL şi după ce părţile participante la dialog au convenit să-şi sincronizeze agendele de luare a deciziilor statutare în interiorul partidelor, liderul PL a venit fără o decizie a partidului, pretextând că se aşteaptă reuniunea partidului din 16 decembrie pentru o decizie finală, care, aşa cum ar fi spus Dorin Chirtoacă, nu se ştie care va fi. “Mi-am dat seama că totul s-a încheiat, că PL a decis deja să nu fie de partea bună a istoriei’, a spus Valeriu Munteanu.

Citeşte şi: Cutremur puternic la nord de Antarctica

Preşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, susţine că anunţul făcut de Valeriu Munteanu, precum că ar exista un refuz al PL-ului de a participa alături de ACUM în alegeri, este unul fals. El a precizat ca PL îşi doreşte un compromis în cadrul unui singur bloc, iar în cadrul şedinţei Consiliului Republican al PL, care urmează să aibă loc la 16 decembrie, va fi luată o decizie privind modul de participare la alegeri.

Tags: Blocul electoral ACUMDorin ChirtoacăMihai GhimpuPartidul Acţiune şi Solidaritate (PAS).partidul liberalPartidul Liberal Democrat (PLDM)Partidul Politic Platforma Demnitate şi Adevăr (PPPDA)republica moldovaValeriu Munteanu
Categorii: Diaspora