
Funcționarii postului vamal Leușeni au contracarat recent mai multe tentative de transport ilicit de bunuri peste frontiera Republicii Moldova.
Într-un prim caz, în cabina unui autocamion care transporta marfă pentru un agent economic din țară, vameșii au descoperit piese auto uzate nedeclarate. Acestea aparțineau șoferului, un cetățean moldovean de 42 de ani, care riscă acum să fie sancționat contravențional.
Citeşte şi: Un moldovean a fost prins cu explozibil la graniţă – Stiripesurse.md
Într-un alt caz, în compartimentul marfar al unui microbuz ce se deplasa din Italia, au fost găsite 15 laptopuri noi, ascunse printre bagaje și transmisiuni neînsoțite. Șoferul, un cetățean moldovean de 37 de ani, este documentat pentru tentativă de contrabandă, iar bunurile urmează a fi confiscate.
Un alt cetățean moldovean, în vârstă de 35 de ani, care venea din Franța, nu a declarat în vamă că transporta microinvertoare pentru sisteme fotovoltaice. Și în acest caz, persoana riscă o sancțiune contravențională, iar bunurile sunt pasibile de confiscare.
Autoritățile vamale reamintesc că tentativa de tăinuire sau nedeclarare a bunurilor la trecerea frontierei de stat atrage răspundere contravențională și confiscarea acestora.