X

Vânătoarea de talibani continuă. Forţele aeriene americane au ucis 25 de femei şi copii în Afganistan

Cel puţin 25 de civili, printre care femei şi copii, au fost ucişi în două operaţiuni aeriene separate în provinciile afgane Kapisa şi Maidan Wardak, transmite marţi dpa, citând oficiali afgani, potrivit agerpres.

Cel puţin 12 civili şi-au pierdut viaţa după ce un bombardier al forţelor americane în Afganistan a vizat din greşeală o locuinţă civilă din Maidan Wardak, luni seara, au declarat consilierii provinciali Masoud Shenzi şi Sharifullah Hotak.

Citeşte şi: Julian Assange a renunţat să mai ceară azil în Ecuador

Potrivit surselor, în aceeaşi operaţiune a fost distrusă o închisoare administrată de talibani, în districtul Jaghato, reuşindu-se eliberarea a opt soldaţi încarceraţi de militanţi.

Cel puţin 40 de talibani au fost ucişi în operaţiune, a declarat Merwais Amiri, membru al consiliului provincial.

Între timp, un atac aerian în districtul Tagab din provincia Kapisa a provocat moartea a cel puţin 13 civili, printre care femei şi copii, şi rănirea altor cinci, a indicat un alt membru al consiliului, Mohammad Khan Safi.

La rândul său, şeful consiliului provincial a indicat un bilanţ de zece morţi, printre care se numără copii şi patru femei.

Citeşte şi: Acuzat de agresiune sexuală, candidatul lui Trump la Curtea Supremă face destăinuiri la TV

Un comunicat al forţelor americane în Afganistan a confirmat atacul aerian din Kapisa, precizând că au fost răniţi şase membri ai miliţiilor locale proguvernamentale, dar negând existenţa de ‘victime necombatante’.

Potrivit unui raport din februarie al Misiunii de Asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (UNAMA), în 2017 a fost consemnat un bilanţ al victimelor civile de 10.453 persoane, dintre care 3.438 ucise şi 7.015 rănite.

Tags: Afganistanbombardamentecivilidistrictul TagabKapisaMaidan Wardak
Categorii: Știrile zilei