Vântul puternic a reaprins incendiile de vegetaţie din Portugalia

Publicat:

Portugalia a cerut luni ajutorul bombardierelor cu apă spaniole pentru a lupta împotriva incendiilor de pădure care, din cauza vânturilor puternice, s-au reaprins în cursul serii, într-o regiune din centrul ţării în care flăcările au ucis peste o sută de persoane în urmă cu doi ani, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Lisabona a cerut ajutor Spaniei vecine care a anunţat că va trimite “două avioane amfibie”, a declarat într-un comunicat Ministerul de Interne portughez.


Citeşte şi: Un avion militar rus a violat spaţiul aerian al Coreei de Sud

“Uniunea Europeană este pregătită să îşi consolideze ajutorul dacă este necesar”, a declarat Natasha Bertaud, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene.

Peste 1.000 de pompieri luptau luni împotriva incendiilor în centrul Portugaliei, forţând evacuarea mai multor sate, în condiţiile în care autorităţile speră să limiteze numărul de rezidenţi expuşi riscului.

Până în prezent, 33 de persoane au fost rănite, inclusiv una care se află în stare gravă. Protecţia Civilă din Portugalia a afirmat că mai multe case au fost distruse de flăcări.

Incendiile din prezent nu au amploarea unui incendiu de proporţii care a cuprins aceeaşi regiune în iunie 2017, provocând moartea a 64 de persoane şi distrugerea a circa 55.000 de hectare de teren în câteva zile. Cu toate acestea, în condiţiile în care prognozele indicau că temperaturile urmau să atingă 40 de grade Celsius în unele zone luni, mai multe municipalităţi din districtele Santarem şi Castelo Branco, la nord-est de capitala Lisabona, erau în alertă.

Protecţia Civilă anunţase luni dimineaţă că incendiile de pădure, care au izbucnit sâmbătă după-amiază, sunt în proporţie de 90% sub control, dar a avertizat că situaţia trebuie monitorizată cu “multă atenţie” în condiţiile în care vânturile urmau să se înteţească luni seara, sporind puterea flăcărilor.

Acoperit cu eucalipt şi pini, centrul Portugaliei este afectat frecvent de incendii vara, terenul deluros făcând sarcina pompierilor foarte dificilă.

Sătenii, precum şi autorităţile locale din Macao şi Vila de Rei, zone din centrul regiunii afectate de incendii, au declarat că nu există suficienţi pompieri şi resurse pentru a lupta împotriva flăcărilor.

Citeşte şi: Pană de curent majoră în Venezuela: Autorităţile denunţă un ‘atac electromagnetic’

Cu toate acestea, Protecţia Civilă a afirmat că în jur de 1.053 de pompieri au fost deplasaţi în zonă, alături de 328 de vehicule de stingere a incendiilor şi de 13 avioane.

“Avem capacitatea de a răspunde (la incendiile de pădure), atât terestru cât şi aerian, deoarece toată atenţia este îndreptată asupra acestei operaţiuni”, a declarat comandantul Protecţiei Civile, Pedro Nunes.

Date furnizate de serviciul de cartografiere prin satelit al Uniunii Europene arată că aproximativ 8.500 de hectare au fost distruse de flăcări la sfârşitul săptămânii trecute în Portugalia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.