Vânzătoarea care cumpăra voturi pentru Șor şi-a aflat pedeapsa

O femeie din raionul Florești a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru un termen de probă de 2 ani pentru coruperea alegătorilor în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului din 20 octombrie 2024. Sentința a fost pronunțată recent de magistrații Judecătoriei Soroca.
Potrivit materialelor dosarului, pe parcursul lunii octombrie 2024, femeia, care activa în calitate de vânzătoare la un bar sătesc, a oferit bani și ademenit mai mulți consăteni să voteze la prezidențiale pentru candidații grupării „ȘOR”și împotriva aderării R.Moldova la UE.

În unul din cazuri, ea a oferit unui consătean 600 de lei, iar în alte două cazuri – câte 800 de lei. Totodată, condamnata a oferit 2100 unei persoane pentru ca aceasta să-și recruteze vecinii în blocul „Victoria”, condus de fugarul penal Ilan Șor.

Fiind audiată, femeia și-a recunoscut integral vina și a acceptat semnarea acordului de recunoaștere a vinovăției.

Doi dintre consăteni, care au primit câte 800 de lei, au declarat că, într-un final, nu au ieșit la vot. Persoana care a primit 2100 lei a spus că a votat „cum a considerat de cuviință”, iar ulterior a mers la Poliție și a depus mărturii.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Nord (Bălți) în decurs de 15 zile.

Tags: FloreștiIlan ŞorŞorSorocaVictoriavoturi
Justiţie