Vânzătorii de voturi au primit amenzi de peste nouă milioane

Până la această oră, Centrul Național Anticorupție (CNA) a aplicat amenzi contravenționale în valoare de aproximativ 9 000 000 de lei pentru corupere electorală pasivă.

Citește și: Pretinsele autoritățile separatiste de la Tiraspol acuză Chișinăul pentru criza energetică

Este vorba despre amenzi de la 25 000 de lei până la 37 500 de lei, per caz, persoanele fiind sancționate pentru pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor.

În prezent, CNA continuă examinarea proceselor-verbale recepționate de la IGP, urmând să ia decizii pe marginea acestora. De notat că, persoana care a săvârşit fapta contravențională este liberată de răspundere contravenţională dacă s-a autodenunţat şi/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârşirii faptei de corupere electorală.

This post was last modified on 06/12/2024 09:49 09:49

Tags: amenziCentrul Național AnticorupțieCNACorupție electorală
Știrile zilei