Vara sanie și iarna căruţă: Moldovenii se pregătesc de iarna care vine

Publicat:

Moldovenii se pregătesc de iarna care vine

Unii moldoveni care locuiesc la sate au început deja să-și cumpere lemne de foc pentru sezonul rece.

Prețurile au crescut cu câteva sute de lei. La Ocolul Silvic Ghidighici din raionul Strășeni, un metru ster de lemn tare trece de o mie de lei, lemnul moale costă 720 de lei, transmite Moldova1.


Citeşte şi: Erdogan ameninţă Israelul cu intervenţia militară – Stiripesurse.md

Constantin Staver locuiește în satul Scoreni din raionul Strășeni. Potrivit lui, vara este perioada cea mai bună să te aprovizionezi cu lemne pentru sezonul rece.

Moldovenii se pregătesc de iarna care vine

,,Cum zic bătrânii, vara trebuie să îți gătești toporul ca să te gătești de iarnă, iar iarna ce trebuie pentru vară. Pe foc, să fie cald, avem nepoței. Noi așa și facem, luăm, ne gătim mai din timp, să nu așteptăm să vină omătul, că o să fie și mai scump.”.

Și Petru Iordache a cumpărat aproximativ 15 metri steri de lemn tare.

,,Noi ne pregătim mai înainte un pic, iarna e frig, omăt, e mai greu de adus, aducem de cu vară, pregătim și iarna avem căldură. Prețul cam scump pentru noi la moldoveni, 970 acum să le scrii la stat.”

Moldovenii se pregătesc de iarna care vine

Feodosia Spînu din Măgdăcești și-a cumpărat lemne, deși are încălzire pe gaz. Totuși prețurile ustură la buzunar, recunoaște femeia.

,,Cam mărișoare, da ce să faci, nu știu cum au făcut pădurarii, au legătură cu statul sau nu, dar cumpărăm ce să facem.”

La ocolul silvic Ghidighici, stocurile de lemn tare ajung la șapte mii de metri steri, iar de lemn moale – la patru mii. Prețurile sunt cuprinse între 720 și 1080 de lei, iar cererea deocamdată e mică. Lemnele vândute sunt obținute în urma lucrărilor de igienizare a pădurii.

Moldovenii se pregătesc de iarna care vine

,,Aici s-au luat numai copacii care-s uscați și care-s bolnavi. Se ștampilează dedesubt. În rest și după, conform la asta se primește biletul silvic și se face lucrările”, spune pădurarul Vladimir Crîșmar.

,,Prețurile un pic s-au majorat fiindcă vă dați seama s-au majorat și salariile pe ramură, dar prețul nostru se formează din suma tuturor cheltuielilor pe care o suportă întreprinderea, nu e semnificativ, undeva la 200 de lei, comparativ cu anul trecut.”, menționează inginerul ocolului silvic Ghidighici, Ion Cebotarenco.

Stocurile pe întreaga țară constituie peste 150 de mii de metri steri. Anul trecut prețurile au fost cuprinse între 460 și 975 de lei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski a vizitat frontul în regiunea Harkov

Zelenski a vizitat frontul în regiunea Harkov Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat luni un post de comandă avansat al armatei din zona Vovciansk, un...

Percheziții în UTA Găgăuzia. Au fost ridicate kilograme de droguri

Percheziții în UTA Găgăuzia. Au fost ridicate kilograme de droguri Patru kilograme de marijuana ridicate în cadrul unor percheziții efectuate astăzi de procurorii și polițiștii...

R. Moldova și România au semnat un Memorandum privind activitatea reprezentanților Guvernului în teritoriu

R. Moldova și România au semnat un Memorandum privind activitatea reprezentanților Guvernului în teritoriu Cancelaria de Stat a Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Interne din...

Au făcut șoc anafilactic după ce au fost mușcați de albine

Au făcut șoc anafilactic după ce au fost mușcați de albine Pe parcursul săptămânii trecute, cinci persoane au făcut șoc anafilactic după ce au fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.