Varianta delta se răspândeşte rapid în 12 provincii din China, inclusiv la Wuhan

Publicat:

Sute de mii de locuitori au fost plasaţi luni în carantină în China, în plină reapariţie a epidemiei covid-19, în urma răspândirii variantei indiene (delta) a SARS-CoV-2 în întreaga ţară – inclusiv la Wuhan, primul oraş afectat de pandemie la sfârşitul lui 2019, relatează AFP, potrivit news.ro .

China aproape a eradicat boala în ţară încă din primăvara lui 2020, iar viaţa a revenit în mare parte la normal, în pofida persistenţei unor focare de contaminare sporadice, foarte bine localizate.


12 PROVINCII AFECTATE

Însă, după descoprirea, luna trecută, la Nankin, a unor noi cazuri de covid-19, acest focar s-a extins rapid.

Citește și : Papa Francisc îşi reia audienţele generale

China a anunţat luni 55 de cazuri noi de covid-19.

La nivel naţional, cel puţin 300 de infectări – cu varianta indiană, extrem de contagioasă, sunt legate de acest focar.

Această creştere a cazurilor rămâne foarte limitată faţă de nivelul înregistrat în alete ţări.

Însă acest focar este, din punctul de vedere al întinderii sale geografice, cel maii mportant din ultimele luni în China.

Peste 12 provincii sunt afectate în prezent de epidemie – inclusiv capitala Beijing, care şi-a îndemnat duminică locuitorii să părăsească oraşul numai dacă este imperios necesar.

CARANTINE LOCALE

Cazuri noi au fost semnalate pe Insula tropicală Hainan, foarte frecventată de turişti.

Wuhanul – marea metropolă din centrul ţării care a fost, la sfârşitul lui 2019, primul loc care a raportat cazuri de covid-19  şi le-a impus o carantină strictă locuitorilor săi – a semnalat luni şapte cazuri pozitive covid-19.

Wuhanul nu a mai anunţat contaminări ”locale” covid-19 din mai 2020.

Oraşul a semnalat însă cazuri ”importate”, la persoane care s-au întors din străinătate.

La începutul lui iulie, aproximativ 50 de pasageri chinezi repatriaţi din Afganistan au fost testaţi pozitiv la sosirea la Wuhan.

Citește și : Numărul 2 al unui partid danez anti-UE este anchetat pentru fraudă cu fonduri europene

În pofida vaccinării, sute de mii de locuitori au fost plasaţi în carantină luni în China, în principal la Nankin şi într-un cartier din nordul Beijingului.

Oraşul Zhuzhou, situat în centrul ţării, le-a ordonat celor 1,2 milioane de locuitori să rămână acasă timp de trei zile, în vederea depistării populaţiei, potrivit unui comunicat oficial.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un strat de diamante cu grosimea de 15 kilometri s-ar putea afla în subsolul planetei Mercur

Un strat de diamante cu grosimea de 15 kilometri s-ar putea afla în subsolul planetei Mercur Mercur ar putea avea un strat gros, format din...

Microplasticele pătrund adânc în organismele peştilor (studiu)

Microplasticele pătrund adânc în organismele peştilor (studiu) Omniprezente în mediu, microplasticele pătrund adânc în organismele peştilor, ajungând în număr mare în fileurile pe care le...

Poliţia din Germania a reţinut un bărbat suspectat de hărţuirea lui Taylor Swift

Poliţia din Germania a reţinut un bărbat suspectat de hărţuirea lui Taylor Swift Poliţia germană a reţinut un american suspectat de hărţuirea lui Taylor Swift...

Trump a devenit din nou un star reality TV cu discursul său incoerent de la Convenţie

Trump a devenit din nou un star reality TV cu discursul său incoerent de la Convenţie Într-un discurs incoerent susţinut joi seară la Convenţia republicană,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.