Varșovia denunță un amestec fără precedent în politica internă a unui stat UE

Publicat:

Condamnarea de către Parlamentul European a legii poloneze privind avortul reprezintă un amestec fără precedent în politica internă a unei ţări membre a UE, a declarat vineri pentru agenţia de ştiri poloneză PAP preşedinta tribunalului constituţional, relatează dpa, potrivit agerpres.

“UE nu are jurisdicţie nici să influenţeze verdictele curţii constituţionale ale unei ţări membre, nici să evalueze legalitatea deciziilor judecătorilor săi”, a afirmat Julia Przylebska (foto).


Citește și: Donald Trump și-a anunțat plecarea de la Casa Albă

În octombrie, tribunalul constituţional a decis că femeile nu pot face avort chiar dacă fătul nenăscut prezintă malformaţii severe, declanşând o amplă mişcare de protest.

Verdictul reprezintă o consolidare a legii poloneze privind avortul, care este deja una dintre cele mai stricte din Europa.

Ceea ce este în practică o interdicţie a avortului pune în pericol femeile ducând această practică în subteran, fapt care va duce la creşterea numărului de avorturi ilegale, clandestine şi care pun în pericol viaţa, se menţionează în rezoluţia adoptată joi de Parlamentul European.

Eurodeputaţii au cerut, de asemenea, Comisiei Europene, să efectueze “o evaluare minuţioasă a alcătuirii tribunalului constituţional, a cărui ilegitimitate reprezintă motive pentru contestarea deciziilor sale”.

Rezoluţia a catalogat verdictul “drept încă un exemplu al preluării politice a sistemului judiciar şi al colapsului sistemic al statului de drept în Polonia”.

Citește și: Parlamentul European cere RETRAGEREA trupelor turce din Cipru

“Dreptul la autodeterminare sexuală nu este negociabil”, a declarat eurodeputatul din grupul Verzilor Terry Reintke, adăugând că grupul său le cere guvernelor UE şi preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să continue cu procedura prevăzută la articolul 7 din tratat şi să-i suspende Poloniei drepturile de vot în Consiliu.

Procesul a fost declanşat în urmă cu ceva timp, dar nu a avansat din cauză că unele state membre au vrut să prevină o escaladare a conflictului, notează dpa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

PPE, S&D şi Renew susțin alegerea Ursulei von Der Leyen la conducerea Comisiei Europene

PPE, S&D şi Renew susțin alegerea Ursulei von Der Leyen la conducerea Comisiei Europene Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Reprezentanţii grupurilor PPE,...

VIDEO// Șoșoacă scoasă afară de la ședința Parlamentului European

VIDEO// Șoșoacă scoasă afară de la ședința Parlamentului European Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a cerut, astăzi, scoaterea europarlamentarului român Diana Șoșoacă din plenul...

Incendiu devastator la Nisa. Șapte morți între care trei copii

Incendiu devastator la Nisa. Șapte morți între care trei copii Trei copii şi un adolescent se numără printre victimele unui incendiu devastator, care s-a produs...

Eurostat: România este cel mai mare exportator de cereale din UE în primele săptămâni ale sezonului 2024/25

Eurostat: România este cel mai mare exportator de cereale din UE în primele săptămâni ale sezonului 2024/25 În primele două săptămâni din sezonul 2024/25, Uniunea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.