Varşovia NU renunţă la despăgubirile cerute Berlinului: ‘Este o chestiune de decenţă şi de justiţie’

Publicat:

Germania ar trebuie să plătească despăgubiri pentru pierderile provocate Poloniei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a declarat sâmbătă într-un interviu premierul polonez Beata Szydlo, alimentând controversa pe acest subiect dintre cele două ţări vecine, potrivit DPA, transmite agerpres.

“Este pur şi simplu o chestiune de decenţă şi de justiţie faţă de Polonia”, a afirmat Beata Szydlo pentru agenţia de presă poloneză.


Polonia a suferit pierderi masive în urma invaziei Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial. Circa 6 milioane de persoane au fost ucise.

Solicitările pentru compensaţii de război s-au intensificat recent din partea Poloniei, lideri din guvernul naţional-conservator de la Varşovia insistând asupra acestor despăgubiri.

Beata Szydlo a spus că executivul său încă evaluează ce acţiuni ar trebui luate şi că această chestiune nu a fost încă ridicată la nivel diplomatic.

Citeşte şi: TOT ce ştim până acum despre CATASTROFALUL uragan Irma – FOTO/VIDEO LIVE

În replică, guvernul german a invocat în repetate rânduri o declaraţie de după război prin care Polonia renunţa la dreptul la compensaţii.

Această nouă dispută germano-polonă se înscrie în contextul tensiunilor tot mai mari între Varşovia şi UE, care este îngrijorată de evoluţia statului de drept în Polonia din cauza unor reforme controversate. Angela Merkel a spus la sfârşitul lunii august că ‘nu poate tăcea’ în faţa atingerilor aduse statului de drept în Polonia.

Comisia Europeană a ameninţat de asemenea cu declanşarea aplicării Articolului 7 din Tratatul UE dacă Polonia îşi menţine reformele în starea actuală. Această procedură inedită poate duce la suspendarea dreptului de vot al Poloniei în cadrul Consiliului UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.