X

Varşovia speră la un compromis cu UE privind lucrătorii detaşaţi

Premierul polonez Beata Szydlo a declarat miercuri, la Sofia, că statele membre ale Uniunii Europene ar putea găsi un compromis asupra directivei blocului comunitar privind lucrătorii detaşaţi, relatează Reuters, conform agerpres.

Polonia şi Ungaria au fost cele mai insistente în a bloca reforma acestui sistem al Uniunii Europene care le permite muncitorilor detaşaţi să lucreze în alte ţări ale blocului comunitar cu contracte care garantează salariul minim din ţara gazdă şi care permite ca taxele şi contribuţiile sociale să fie plătite în ţara de origine.

“Polonia are un dialog activ şi constructiv cu alte state şi sperăm că vom ajunge la un compromis”, a spus Beata Szydlo într-o conferinţă de presă la Sofia, după o întrevedere cu premierul polonez Boiko Borisov.

Citeşte şi: Garda Civilă spaniolă A DAT IAMA în guvernul separatist al Cataloniei. 12 înalţi oficiali au fost ARESTAŢI

Statele membre ale UE ar putea ajunge la un acord privind o mai mare integrare a sistemelor lor sociale, a declarat ea.

La 5 septembrie, Beata Szydlo îşi manifesta de asemenea speranţa că va fi găsit un compromis pentru modificarea directivei europene privind lucrătorii detaşaţi, revizuire cerută insistent de preşedintele francez Emmanuel Macron, dar premierul polonez a solicitat ca sectorul transporturilor să fie exclus dintr-o asemenea înţelegere.

Refuzul şefei guvernului de la Varşovia de a accepta revizuirea acestei directive a condus la un schimb de replici cu preşedintele francez. Macron a calificat refuzul Varşoviei drept ‘o nouă eroare’ şi a acuzat Polonia că se izolează în Europa, comentarii calificate atunci de Beata Szydlo drept ‘arogante’.

Tags: Beata SzydloBoiko BorisovBulgariaEmmanuel Macronlucrători detaşaţiPoloniaUngariauniunea europeana
Categorii: Diaspora