Varșovia: Ucraina trebuie să accepte ‘exhumări şi procese’ legate de masacrul de la Volînia

Publicat:

Guvernul polonez a insistat marţi că Ucraina trebuie să accepte “exhumări şi procese” legate de masacrul de la Volînia, comis de naţionalişti ucraineni în Al Doilea Război Mondial şi care rămâne în prezent o temă spinoasă în relaţiile bilaterale, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres

Într-un interviu radiofonic, viceministrul polonez de interne Maciej Wasik a evocat comemorarea în curând, pe 11 iulie, a 80 de ani de la masacrul de la Volînia, în care insurgenţii naţionalişti ucraineni conduşi de Stepan Bandera au ucis zeci de mii de civili de etnie poloneză. Polonia “va fi fermă în această chestiune” şi va cere “exhumări, procese adecvate” şi “corectări serioase ale erorilor istorice” comise de Kiev, a subliniat oficialul polonez.


Citește și : Atac terorist produs în oraşul israelian Tel Aviv; cel puțin nouă răniți

Anterior, pe 20 iunie, viceministrul polonez de externe Pawel Jablonski a declarat că “este dificil de imaginat ca Ucraina să se alăture Uniunii Europene fără a permite mai întâi” exhumări în locurile unde au fost comise masacrele.

Declaraţia diplomatului polonez a survenit după ce responsabilul Institutului pentru memoria istorică ucraineană, Anton Drobovici, a acuzat Polonia că nu face nimic pentru a întreţine şi restaura monumentele ridicate în memoria combatanţilor ucraineni din Al Doilea Război Mondial. Guvernul de la Varşovia a reacţionat atunci calificând aceste afirmaţii drept “nepotrivite şi dăunătoare pentru relaţiile polonezo-ucrainene”.

Figura lui Stepan Bandera, considerat erou naţional în Ucraina şi criminal de război în Polonia, a provocat numeroase fricţiuni între Varşovia şi Kiev, cum s-a întâmplat şi anul acesta în ianuarie, când a fost omagiat de parlamentul de la Kiev, gest faţă de care a protestat şi premierul polonez Mateusz Morawiecki.

Acesta din urmă a subliniat că inclusiv membri ai propriei sale familii păstrează ”amintiri teribile” din acea epocă, când ”a fost un genocid în care între 100.000 şi 200.000 de polonezi au murit în mâinile naţionaliştilor ucraineni în zonele de graniţă în Al Doilea Război Mondial, şi vom lupta pentru a ţine mereu memoria lor vie”.

Citește și : Ambasadoarea SUA în Rusia a fost sa-l viziteze în închisoare pe jurnalistul WSJ

De asemenea, anul trecut, în noiembrie, guvernul polonez şi-a exprimat indignarea faţă de numirea ca viceministru ucrainean de externe a lui Andrii Melnik, fost ambasador al Ucrainei în Germania care susţinuse în declaraţii publice că Bandera nu a avut nicio responsabilitate în masacrul de la Volînia.

În urma protestelor venite de la Varşovia după acele declaraţii, Ministerul de Externe ucrainean a transmis că se delimitează de ele, prevenind astfel potenţiale tensiuni cu Polonia, ţară care s-a remarcat printre principalii susţinători politici şi militari ai Ucrainei în războiul cu Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

Actrița Shannen Doherty a murit la 53 de ani; Suferea de cancer de mai mulți ani

Actrița Shannen Doherty a murit la 53 de ani; Suferea de cancer de mai mulți ani Shannen Doherty a murit după ce mai mulți ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.