Vârstnicii prezintă niveluri similare de anticorpi după inocularea cu prima doză a vaccinurilor AstraZeneca şi Pfizer (studiu)

Publicat:

Primul studiu din lume care a realizat o comparaţie directă între reacţiile imunitare declanşate de vaccinurile anti-COVID-19 dezvoltate de companiile Pfizer şi AstraZeneca a descoperit niveluri consistente şi comparabile de anticorpi la persoanele de peste 80 de ani după inocularea lor cu prima doză a oricăruia dintre cele două seruri, au anunţat miercuri autorii acestei cercetări, citaţi de Reuters, potrivit agerpres.

Studiul, realizat în Marea Britanie, a descoperit şi faptul că o componentă de o importanţă critică a sistemului imunitar, celulele T, au indus un răspuns imunitar mai puternic în rândul persoanelor vaccinate cu serul AstraZeneca-Oxford decât în rândul celor vaccinate cu serul Pfizer-BioNTech.


Citește și : Pfizer-BioNTech trimite încă 50 milioane de vaccinuri în UE

Autorii acestei cercetări, care au analizat probe de sânge prelevate de la 165 de persoane din Marea Britanie cu vârste cuprinse între 80 şi 90 de ani şi care au fost inoculate cu primele doze ale celor două vaccinuri anti-COVID-19 menţionate, sunt de părere că descoperirea lor ar trebui să fie analizată în cadrul unor studii ulterioare.

În timp ce anticorpii pot să blocheze abilitatea noului coronavirus de a pătrunde în celulele umane, limfocitele T pot să ofere o protecţie mai amplă, atacând şi ucigând orice celule care au fost deja infectate cu noul virus.

“Aceste vaccinuri sunt atât echivalente, cât şi eficiente în a induce un răspuns al anticorpilor în marea majoritatea a persoanelor (incluse în studiu, n.r.), chiar şi după administrarea unei singure doze”, a declarat Paul Moss, profesor de hematologie la Universitatea Birmingham şi unul dintre coordonatorii studiului.

“Ambele vaccinuri sunt bune”, a adăugat el în timpul unei conferinţe de presă, organizată pentru a prezenta rezultatele cercetării.

Studiul a fost publicat online în format pre-print, înainte de a fi examinat de alţi oameni de ştiinţă prin procedura “peer-review”. Potrivit cercetării, anticorpii au fost prezenţi la niveluri similare, de 93% pentru cei 76 de participanţi care au primit prima doză de vaccin Pfizer şi de 87% pentru cei 89 de participanţi inoculaţi cu prima doză a vaccinului AstraZeneca.

Helen Parry, lector de medicină clinică la Universitatea Birmingham şi coautoare a studiului, a dezvăluit că un procent mai mare din rândul voluntarilor care au primit vaccinul AstraZeneca au prezentat reacţii detectabile ale celulelor T.

Noul studiu se adaugă unor dovezi tot mai numeroase furnizate de alte studii despre maladia COVID-19 care sugerează că anticorpii – care opresc noul coronavirus să se ataşeze de celulele umane – ar putea să nu reprezinte singurul element important al imunităţii la această boală şi că limfocitele T ar putea juca la rândul lor un important rol protector.

Citește și : Certificatul de vaccinare NU va fi un paşaport care să garanteze mobilitatea în UE

“Acum va trebui să realizăm studii suplimentare pentru a înţelege ce înseamnă aceste diferenţe constatate în privinţa reacţiei celulelor T”, a adăugat Helen Parry.

Aproximativ jumătate din populaţia Marii Britanii a fost inoculată cu cel puţin o doză a unor vaccinuri anti-COVID-19, iar această ţară deţine astfel una dintre cele mai mari rate de inoculare din lume. Vasta majoritate a rezidenţilor din Marea Britanie au fost vaccinaţi cu serurile AstraZeneca şi Pfizer.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid – Real Madrid

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid - Real Madrid Real Madrid o întâlnește pe rivala Atletico Madrid, duminică, 29...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.