
Liderul Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, fost candidat la alegerile prezidențiale, a anunțat că și-a exercitat dreptul la vot astăzi, 3 noiembrie.
„Am votat. Fiecare vot contează”, a anunțat Vasile Tarlev pe contul său de Telegram.
Citeşte şi: Rusia intenţionează să perturbe votul diasporei – Stiripesurse.md
Potrivit oficialului, el a votat astăzi pentru bunăstare în țara noastră, pentru dezvoltarea Republicii Moldova și pentru un viitor mai bun.
„Noi ne dorim condiții bune de trai pentru toți cetățenii, aici, în țară – în Moldova. Mă adresez tuturor moldovenilor, să lase treburile cotidiene și să vină neapărat să-și exercite dreptul la vot. Îi îndemn absolut pe toți să participe la votare, astfel, implicându-se personal la construirea viitorului țării noastre – Moldova”, a mai declarat Vasile Tarlev.
De asemenea, acesta a menționat că își dorește ca în toate secțiile de votare, atât din țară, cât și de peste hotare, să fie respectate toate condițiile necesare pentru ca să poată vota cetățenii noștri fără nicio piedică.