
Premierul desemnat, Vasile Tofan, afirmă că relansarea economiei va reprezenta principala prioritate a Guvernului pe care îl va conduce, subliniind că fără creștere economică celelalte reforme nu vor putea fi implementate.
Declarațiile au fost făcute în cadrul primei conferințe de presă susținute după desemnarea sa în funcția de candidat la postul de prim-ministru. Tofan a recunoscut că, în trecut, comparația făcută între Republica Moldova și modelul promovat de președintele Argentinei, Javier Milei, „nu a fost cea mai inspirată”, precizând că nu a pledat pentru copierea politicilor aplicate în Argentina.
Vezi şi: VIDEO Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan pentru funcția de premier – Stiripesurse.md
„Eu am vorbit despre arhetipul unui reformator, nu despre copierea modelului argentinian. Republica Moldova nu are nevoie de rețeta Argentinei, pentru că situațiile sunt complet diferite. Argentina traversa o criză mult mai profundă și avea nevoie de măsuri radicale. Moldova se află într-o situație diferită și nu are nevoie de aceleași soluții”, a declarat acesta.
Premierul desemnat a subliniat că Republica Moldova are nevoie de schimbări, inclusiv de reforme dificile, însă acestea trebuie susținute atât de cetățeni, cât și de Parlament.
„Intenționez să fiu un premier care spune lucrurilor pe nume și vorbește deschis despre provocările cu care ne confruntăm. Pentru a realiza reformele necesare vom avea nevoie atât de înțelepciunea cetățenilor, cât și de sprijinul Parlamentului”, a afirmat Vasile Tofan.
Potrivit acestuia, cea mai importantă misiune a viitorului Executiv va fi repornirea economiei.
„Dacă mă întrebați care este prioritatea absolută, aceasta este economia. Dacă nu vom reporni economia și nu vom readuce optimismul în rândul antreprenorilor, toate celelalte reforme vor avea de suferit, pentru că nu vom avea resursele necesare”, a declarat premierul desemnat.
Vasile Tofan susține că Guvernul va urmări stimularea mediului de afaceri și încurajarea investițiilor.
„Prioritatea Guvernului meu, dacă voi fi învestit, va fi relansarea economiei și redarea încrederii antreprenorilor pentru a investi, a crea locuri de muncă și a dezvolta exporturile”, a conchis acesta.
This post was last modified on 11/07/2026 13:37 13:37