Vasul de croazieră Grand Princess, autorizat să acosteze în Oakland

Publicat:

Vasul de croazieră american Grand Princess, blocat în largul coastelor oraşului San Francisco şi care are la bord 21 de cazuri detectate de coronavirus, a fost autorizat să acosteze în Oakland, în nordul Californiei, a anunţat sâmbătă seară compania care deţine nava, informează AFP, scrie agerpres.

Pasagerii cei mai afectaţi “care au nevoie de un tratament medical intensiv şi spitalizare” vor începe să debarce luni, a adăugat Princess Cruises, subliniind că planul de debarcare iniţial a fost amânat de duminică pentru luni de către Centrul american de control al sănătăţii (CDC).


Citește și : Măsuri excepţionale împotriva coronavirusului în Italia: Peste 15 milioane de oameni intră în carantină

“Pasagerii care locuiesc în California se vor duce într-un centru federal pentru testări, în timp ce persoanele care nu au reşedinţa în California vor fi îndrumate către instituţii federale din alte state”, a informat compania, care a adăugat că echipajul va fi plasat în carantină şi tratat la bordul navei Grand Princess.

Pe navă se află 3.533 de pasageri şi membri ai echipajului. Din cei 2.422 de pasageri, 2.016 sunt americani, între care 938 din California. La bord sunt pasageri din 54 de ţări, potrivit preşedintei companiei Princess Cruises, Jan Swartz.

Citește și : Meciurile din NBA s-ar putea juca fără spectatori pentru a încetini răspândirea COVID-19

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Microbuze ticsite cu lemne fără acte de proveniență, stopate la Leova

Microbuze ticsite cu lemne fără acte de proveniență, stopate la Leova În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leova au fost înregistrate trei...

Studierea noilor terapii personalizate împotriva cancerului ar putea ‘transforma’ modul de tratare a bolii

Studierea noilor terapii personalizate împotriva cancerului ar putea 'transforma' modul de tratare a bolii Oamenii de ştiinţă au început un studiu clinic pe scară largă...

Un cetățean străin care s-ar fi implicat în treburile interne ale Republicii Moldova, expulzat din țară

Un cetățean străin care s-ar fi implicat în treburile interne ale Republicii Moldova, expulzat din țară Un străin, în vârstă de 60 ani a fost...

Extremista Șoșoacă nu poate candida la prezidențiale din România

Extremista Șoșoacă nu poate candida la prezidențiale din România CCR a transmis sâmbătă seară un comunicat de presă în care a precizat că a respins...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.