Vaticanul clarifică poziţia papei Francisc cu privire la Ucraina şi a denunță ‘războiul barbar declanşat de Rusia’

Publicat:

Vaticanul a clarificat marţi poziţia papei Francisc cu privire la Ucraina şi a denunţat “războiul barbar declanşat de Rusia”, după o declaraţie a suveranului pontif care a iritat diplomaţia ucraineană şi care o viza pe fiica asasinată a unui ideolog rus, informează AFP, potrivit agerpres.

“Cuvintele Sfântului Părinte despre acest subiect dramatic trebuie citite ca o voce care se ridică pentru apărarea vieţii umane şi a valorilor care îi sunt asociate, nu ca o luare de poziţie politică”, a precizat biroul de presă de la Vatican într-un comunicat.


Citește și : China impune lockdown pentru milioane de locuitori din jurul Beijingului

Miercuri, în timpul audienţei sale generale săptămânale, suveranul pontif a evocat în discursul lui “o nefericită tânără femeie care a murit din cauza unei bombe plasate sub scaunul maşinii sale la Moscova”, referindu-se la Daria Dughina, o specialistă în politologie în vârstă de 29 de ani şi fiică a unui filosof rus ultranaţionalist, ucisă în explozia automobilului pe care îl conducea.

Fraza rostită de papa Francisc le-a iritat profund pe autorităţile ucrainene, inclusiv pe ambasadorul acestei ţări la Vatican, Andrei Iuraş, care a spus că discursul papei a fost “dezamăgitor”, considerând că nu trebuie să se vorbească în aceiaşi termeni despre agresor şi despre victimă.

În ziua următoare, nunţiul apostolic (ambasadorul Sfântului Scaun) în Ucraina a fost convocat la sediul Ministerului de Externe de la Kiev.

“Cât priveşte războiul de mari proporţii din Ucraina, început de Federaţia Rusă, intervenţiile Sfântului Părinte Francisc sunt clare şi fără echivoc în a-l condamna ca fiind moralmente injust, inacceptabil, barbar, lipsit de sens, respingător şi sacrileg”, precizează comunicatul publicat marţi de Vatican.

La sfârşitul lunii iulie, papa Francisc, care a condamnat fără încetare războiul, menţinând în acelaşi timp o deschidere diplomatică faţă de Moscova, şi-a exprimat din nou dorinţa de a vizita Ucraina, fără să facă însă precizări despre data unei eventuale vizite.

Citește și : Heinz-Christian Strache SCAPĂ de condamnare într-un dosar de corupţie

 

În vârstă de 85 de ani, suveranul pontif urmează să se deplaseze la jumătatea lunii septembrie în Kazahstan pentru a participa la un congres al liderilor religioşi, unde era aşteptată şi prezenţa patriarhului Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse. Însă patriarhul ortodox rus, un susţinător apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, nu va mai face în cele din urmă această deplasare, a precizat recent Patriarhia Ortodoxă Rusă pentru agenţia de presă Ria Novosti.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ucraina va creşte taxele pentru a finanţa armata

Ucraina va creşte taxele pentru a finanţa armata Creşterile de taxe, discutate în prezent în Parlamentul de la Kiev, sunt esenţiale pentru ca Ucraina să...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.