Vaticanul DESECRETIZEAZĂ arhivele din timpul ‘papei lui Hilter’, Pius al XII-lea

Publicat:

Peste 200 de istorici se pregătesc să înceapă munca de cercetare în arhivele referitoare la perioada papei Pius al XII-lea – cel mai controversat suveran pontif din istorie, criticat pentru că nu a condamnat niciodată public Holocaustul -, după ce Vaticanul va permite accesul la aceste documente din 2 martie, informează AFP, potrivit agerpres.

Este vorba despre un moment ”decisiv pentru istoria contemporană a Bisericii şi a lumii”, a explicat joi cardinalul Tolentino de Mendonça, arhivar şi bibliotecar în cadrul Sfintei Biserici Romane.


Citeşte şi: Ultimele cifre ale epidemiei de coronavirus în China

Clericul spune că ar dori ca cercetarea să nu se concentreze doar asupra Holocaustului, ci să abordeze de asemenea şi ”tumultoasa perioadă postbelică”.

Accesul la aceste documente, decis în urmă cu un an, ar trebui să permită găsirea unui răspuns referitor la controversa, începută în anii ’60 ai secolului trecut, legată de Pius al XII-lea (1939-1958). Şi în special să determine dacă liderul bisericii catolice din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, un fost diplomat al Sfântului Scaun în Germania, a fost prea tăcut şi pasiv la momentul promulgării legilor rasiale în Europa şi în faţa celui mai grav genocid din istorie.

O luare de atitudine publică care să condamne explicit acţiunile naziştilor şi soarta evreilor ar fi putut oare influenţa catolicii germani şi ar fi schimbat cursul istoriei? Este ideea pe care o susţin detractorii lui Pius al XII-lea. Susţinătorii acestuia argumentează însă că declaraţiile răsunătoare ale unui papă, izolat la Vatican de nazişti, apoi de fasciştii italieni, ar fi pus în pericol catolicii din Europa.

Această polemică a dat naştere unor zeci de scrieri, printre care best-seller-uri scandaloase, precum cele în care a fost supranumit ”papa lui Hitler” (John Cornwell, în 1999).

Citeşte şi: Un american a fost EXECUTAT pe scaunul electric

Un număr de 150 de cercetători din lumea întreagă au solicitat deja accesul la singurele ”arhive apostolice” principale din Vatican (fostele ”arhive secrete”), a precizat joi Sergio Pagano, care conduce acest departament care va pune la dispoziţie 121 de fonduri documentare şi 20.000 de capitole referitoare la Pius al XII-lea.

Printre cercetătorii care vor avea prioritate se număra experţi din cadrul muzeului memorial american al Holocaustului şi din sânul comunităţii iudaice din Roma, a precizat acesta.

“Va fi nevoie de ani întregi pentru examinarea acestor dosare şi a face o judecată istorică”, a estimat Pagano. Potrivit acestuia, ”nimic surprinzător nu a ieşit la suprafaţă”, epoca celui de-Al Doilea Război Mondial a fost deja dezvăluită în mare parte de Biserică în 1981

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Democraţii îl acuză pe Trump că vrea să lase fără asigurare medicală milioane de hispanici

Democraţii îl acuză pe Trump că vrea să lase fără asigurare medicală milioane de hispanici Echipa de campanie a vicepreşedintei democrate a SUA, Kamala Harris,...

”Sfârşitul unei ere”: Regatul Unit închide ultima sa centrală pe cărbune

''Sfârşitul unei ere'': Regatul Unit închide ultima sa centrală pe cărbune Ultima centrală pe cărbune din Regatul Unit îşi va închide oficial porţile luni, punând...

Plecarea lentă a sârbilor din Kosovo

Plecarea lentă a sârbilor din Kosovo Câți sârbi mai trăiesc în Kosovo? Nimeni nu îndrăznește să răspundă la această întrebare, cea mai inflamabilă din Balcani,...

Bucureştiul emite o avertizare de călătorie în Franţa

Bucureştiul emite o avertizare de călătorie în Franţa Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a emis o atenționare de călătorie pentru Franța, unde, până miercuri...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.