
thedailybeast.com
Prima condiţie pentru orice negocieri menite să pună capăt războiului din Ucraina este ca Rusia să înceteze agresiunea, a declarat marţi, într-un interviu acordat unui ziar, secundul Papei Francisc, relatează Reuters, conform news.ro.
Cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, a declarat marţi pentru cotidianul Corriere della Sera că Vaticanul face presiuni pentru încetarea focului şi că “în primul rând ar trebui ca agresorii să fie cei care încetează să mai tragă”, potrivit stiripesurse.ro.
Citește și: Noua bombă teleghidată a Rusiei provoacă distrugeri şi victime grele pe frontul ucrainean (CNN)
Ministerul ucrainean de Externe l-a convocat luni pe nunţiul papal pentru a-şi exprima “dezamăgirea” faţă de comentariile anterioare ale lui Francisc, potrivit cărora Ucraina ar trebui să “arate curajul steagului alb” şi să deschidă negocieri cu Rusia pentru a pune capăt războiului de doi ani.
“Predarea nu este pace. Putin a început acest război și îl poate pune capăt astăzi. Ucraina, pe de altă parte, nu are o astfel de oportunitate”, a spus Stoltenberg și a cerut tuturor aliaților să continue să ofere sprijin militar Kievului.
Preşedintele Volodimir Zelenski i-a dat duminică seara o replică dură Papei Francisc, care îndemnase Ucraina să aibă curajul de a ridica steagul alb şi de a negocia pacea, arătând că în războiul împotriva Rusiei, adevăraţii lideri spirituali sunt în prima linie şi îi ajută pe oameni cu rugăciuni, vorbe şi fapte, iar cei aflaţi la 2.500 de kilometri distanţă – aluzie la Vatican – nu pot emite pretenţii de a media virtual „între cineva care vrea să trăiască şi cineva care vrea să te distrugă”, relatează News.ro.
Citește și: Viktor Orban: Numele păcii este Donald Trump
„Când răul rusesc a început acest război, la 24 februarie, toţi ucrainenii s-au ridicat pentru a se apăra: creştini, musulmani, evrei, toată lumea. Mulţumesc fiecărui capelan ucrainean care se află în armată, în forţele de apărare. Ei sunt în prima linie. Ei protejează viaţa şi umanitatea. Ei ne sprijină cu rugăciuni, vorbe şi fapte. Aceasta este ceea ce este biserica – cu oamenii. Şi nu la două mii şi jumătate de kilometri distanţă, undeva unde să medieze virtual între cineva care vrea să trăiască şi cineva care vrea să te distrugă”, a declarat Zelenski în discursul video de duminică seara.
This post was last modified on 12/03/2024 19:42 19:42