Vedeta de cinema sârbă Danijela Stajnfeld acuză de viol un actor şi fost ministru al Culturii

Publicat:

Vedeta de cinema sârbă Danijela Stajnfeld l-a acuzat de viol pe actorul Branislav Lecic, fost ministru al Culturii, ultimul caz de amploare #MeToo care a zguduit ţara balcanică, relatează AFP, potrivit agerpres

Actriţa în vârstă de 37 de ani, care locuieşte în prezent în Statele Unite, a vorbit despre presupusul atac pentru prima dată într-un documentar din 2020 pe care l-a filmat privind traumele provocate de violenţa sexuală, fără a dezvălui un nume.


Citește și : Franţa şi Belgia îi convoacă pe ambasadorii chinezi pentru explicaţii

Ea l-a desemnat însă luni pe actor la procuratura din Belgrad şi i-a dezvăluit numele într-un interviu video pe site-ul Insajder.

“Am fost violată de colegul meu şi dragul meu prieten Branislav Lecic în mai 2012. Patru zile mai târziu, noi jucam într-o piesă de teatru”, a declarat ea în interviu. “Nu m-am oprit din a spune ‘nu’, cât de mult am putut”, a mai spus ea.

Procuratura din Belgrad a declarat pentru AFP că a fost deschisă o anchetă privind acuzaţiile pe care Branislav Lecic, în vârstă de 65 de ani, le neagă.

El este unul dintre cei mai renumiţi actori din Serbia şi şi-a făcut o carieră politică. Ministru al Culturii la începutul anilor 2000, el conduce în prezent un partid de opoziţie.

“Este o minciună sfruntată care mă discreditează”, a declarat el într-un comunicat, spunând că este gata să “răspundă oricând la aceste acuzaţii”.

Site-ul Insajder a publicat, de asemenea, o înregistrare a unei conversaţii telefonice pe care Danijela Stajnfeld ar fi predat-o magistraţilor, în care ea vorbeşte despre presupusul viol cu un bărbat a cărui voce seamănă cu cea a lui Branislav Lecic.

În această conversaţie, bărbatul descrie incidentul drept “felul său de a-şi exprima tandreţea”, adăugând că este o “onoare” să fii dorită de el.

“Asta înseamnă că tu nu respecţi ‘nu’-ul meu?”, întreabă actriţa în înregistrare.

Citește și : Susţinătorii lui Aleksei Navalnîi pregătesc cele mai mari proteste din Rusia

“Nu aşa funcţionează. Dacă spun ‘da’, este ‘da’ “, răspunde bărbatul.

Danijela Stajnfeld a fost una dintre primele actriţe sârbe care au vorbit deschis despre hărţuirea sexuală în industria de divertisment, alături de actriţa Milena Radulovic, care l-a acuzat de viol în ianuarie pe directorul unei prestigioase şcoli de artă dramatică din Belgrad.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.