X

Veneţia va putea fi protejată de inundaţii graţie proiectului MOSE

MOSE, un sistem de diguri mobile create pentru a proteja oraşul Veneţia de inundaţii, a trecut vineri cu succes, pentru prima dată, printr-o procedură de testare a celor 78 de elemente care îl compun, informează AFP, scrie agerpres.

Proiectul MOSE (acronim pentru Modulo Sperimentale Elettromeccanico / Modul Experimental Electromecanic) este un sistem de inginerie complex, ce ar trebui să asigure “impermeabilizarea” oraşului italian graţie celor 78 de diguri ale sale, plasate în punctele de intrare a apei în lagună.

Citește și : OMS: Este încă posibilă readucerea epidemiei de COVID-19 sub control

MOSE constă dintr-o reţea de cutii umplute cu apă, concepute pentru a putea fi ridicate în 30 de minute, creând astfel o barieră capabilă să reziste în faţa unei creşteri a nivelului apei cu trei metri peste valorile obişnuite.

Veneţia se confruntă cu regularitate cu fenomenul “acqua alta”, o mare anormal de înaltă, care inundă zecile de magazine şi de hoteluri locale, inclusiv celebra piaţă San Marco.

“Sper că va funcţiona”, a declarat înaintea acestui test Luca Zaia, preşedintele regiunii Veneto, referindu-se la acest proiect realizat cu un buget de aproximativ 7 miliarde de euro, deşi ar fi trebuit să coste doar 2 miliarde de euro atunci când proiectul a fost demarat, în 2003.

Citește și : Trump: Relaţiile SUA cu China au fost ‘grav deteriorate’

Potrivit unor declaraţii făcute de Elisabetta Spitz, o coordonatoare a proiectului MOSE, sistemul va deveni operaţional începând din toamnă, deşi numeroase lucrări şi teste rămân de efectuat.

“Trebuie să facem în aşa fel încât să existe acest instrument de securitate în următorul sezon de toamnă-iarnă”, a declarat şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, venit la Veneţia cu această ocazie.

Tags: diguriinundatiiLuca Zaiavenetiaveneto
Categorii: Diaspora