X

Venezuela denunță o campanie hollywoodiană

Preşedintele foarte puternicei Adunări Constituante venezuelene, Diosdado Cabello, a afirmat miercuri că imaginile cu venezueleni care traversează frontierele pentru a se refugia în ţările vecine ţin de o campanie ”gen Hollywood” împotriva Venezuelei, relatează AFP, potrivit agerpres.

În cadrul emisiunii sale săptămânale televizate, Cabello, ”numărul doi” în ierarhia puterii chaviste, a comentat criza regională legată de numeroşi venezueleni care au părăsit ţara şi pe care Caracasul îi cheamă să se întoarcă.

Citește și: Atac xenofob împotriva unui migrant din Germania

Cabello a apreciat că imaginile cu această criză, difuzate de media internaţionale, fac parte dintr-o acţiune de propagandă ostilă, dar fără să-i numească pe instigatorii ei.

”Ele îi fac să coboare din autocare în Columbia, în Peru, îi fotografiază, şi fac o superproducţie gen Hollywood”, a declarat Cabello, adăugând: ”Aceasta este o campanie împotriva noastră”.

Aşa cum a procedat şi preşedintele Nicolas Maduro în ajun, Cabello a făcut apel la venezuelenii care s-au exilat să se întoarcă în ţara lor. El i-a cerut de asemenea Organizaţiei Statelor Americane (OSA) să ancheteze ”relele tratamente” la care au fost supuşi venezuelenii care s-au exilat în ţări din regiune.

Sute de mii de venezueleni au emigrat, din cauza sărăciei, a hiperinflaţiei, a falimentului serviciilor publice şi a lipsurilor, în ţări precum Brazilia, Columbia, Ecuador, Peru şi Chile, punând regiunea sub presiune.

Citește și: Trump se ia ‘la trântă’ cu coloșii din lumea internetului: ‘Este o problemă foarte gravă’

Potrivit ONU, din cei 2,3 milioane de venezueleni care trăiesc în străinătate (dintr-o populaţie totală de 30,6 milioane de persoane), peste 1,6 milioane sunt plecaţi din ţara lor încă din 2015. Circa 90 % dintre ei s-au refugiat în ţările din regiune.

Guvernul socialist afirmă că acest exod masiv are loc din cauza unei ”campanii a dreptei” şi că migranţii se vor întoarce, deoarece planul de măsuri economice, intrat în vigoare săptămâna trecută, va scoate ţara din criză. 

Tags: caracascolumbiaDiosdado CabelloHollywoodNicolas MaduroPeruVenezuela
Categorii: Știrile zilei