X

Venezuela își închide frontiera cu trei insule olandeze din Caraibe

Vicepreşedinta Venezuelei, Delcy Rodriguez (foto), a anunţat miercuri închiderea frontierelor aeriene şi maritime cu insulele Aruba, Bonaire şi Curaçao, transmite Xinhua, potrivit agerpres.

Au fost suspendate în întregime traficul aerian privat şi comercial şi traficul maritim, iar guvernul va revizui relaţiile cu insulele respective, a precizat Rodriguez.

Citește și: Cel puțin 70 de oameni au murit într-un incendiu produs în capitala Bangladeshului – FOTO/VIDEO

Ea a explicat că măsura a fost luată în urma deciziei guvernului din Curaçao de a oferi un centru de primire pentru “presupusele ajutoare umanitare forţate” pentru Venezuela.

Statele Unite şi alte ţări din regiune au anunţat, în colaborare cu opoziţia venezueleană, că vor livra sâmbătă ajutoare umanitare în Venezuela.

Rodriguez a menţionat că ţara sa a avut “relaţii istorice de prietenie, vecinătate şi frăţeşti” în special cu Curaçao şi şi-a exprimat regretul că guvernul de la Willemstad “a decis să se preteze la spectacol, care încearcă să intervină în Venezuela. Întrebată, într-o conferinţă de presă, dacă se aşteaptă la incidente sâmbătă, vicepreşedinta a dat asigurări că guvernul de la Caracas asigură ordinea internă şi paza corespunzătoare a frontierelor.

Citește și: Deși favorit în sondaje, Netanyahu este amenințat de o alianță electorală puternică

Amiralul venezuelean Vladimir Quintero confirmase marţi agenţiei France Presse informaţii apărute în presă despre închiderea frontierei cu Aruba, Bonaire şi Curaçao, fără a da niciun fel de detalii.

Cele trei insule, componente ale Regatului Olandei, se află în Marea Caraibilor, la nord de Venezuela. 

Tags: ArubaBonairecaracasCuracaoDelcy RodriguezMarea CaraibilorolandaVenezuelaVladimir QuinteroWillemstad
Categorii: Știrile zilei