Verdict AMÂNAT în procesul lui Aung San Suu Kyi

Publicat:

Un prim verdict în procesul intentat de junta din Myanmar împotriva lui Aung San Suu Kyi a fost amânat marţi pentru 6 decembrie, cea mai recentă întorsătură dintr-o serie lungă de proceduri judiciare ce ar putea să conducă la condamnarea fostei lidere la închisoare de zeci de ani, transmite agerpres.

Sentinţa, în partea din dosar în care ea este acuzată de incitare la tulburări publice, a fost amânată “pentru 6 decembrie”, a anunţat pentru AFP o sursă apropiată dosarului.


Citeşte şi: Renovarea de la Notre Dame transformă catedrala într-un ‘parc Disney al TREZIRII’ – Black News

Laureata Premiului Nobel pentru Pace în vârstă de 76 de ani se află în arest la domiciliu de la lovitura de stat din 1 februarie, ce a pus capăt brutal tranziţiei democratice în curs din 2010 în Myanmar (fostă Birmania).

De atunci, generalii au continuat o represiune sângeroasă, cu aproape 1.300 de civili ucişi şi peste 7.000 în detenţie, potrivit unui ONG local, Asociaţia pentru Asistenţa Deţinuţilor Politici (AAPP).

Marţi, forţele de securitate au fost desfăşurate în număr mare în jurul tribunalului special înfiinţat în capitala Naypyidaw pentru a o judeca pe fosta lideră, în timp ce drumul spre Parlament a fost blocat de trupe.

În această parte a cazului, Aung San Suu Kyi se confruntă cu trei ani de detenţie.

“Această amânare este ciudată şi cu siguranţă ordonată din motive mai mult politice decât legale”, a remarcat analistul David Mathieson, specialist în Myanmar, denunţând “un proces-spectacol grotesc”.

O altă hotărâre împotriva laureatei Premiului Nobel, de data aceasta privind o posibilă încălcare a restricţiilor privind coronavirusul, va fi pronunţată pe 6 decembrie.

Aung San Suu Kyi, judecată din iunie, este inculpată pentru o multitudine de infracţiuni: import ilegal de walkie-talkie, răzvrătire, corupţie sau fraudă electorală.

Mulţi observatori denunţă un proces politic menit să o neutralizeze pe câştigătoarea alegerilor din 2015 şi 2020.

În stare bună de sănătate potrivit avocaţilor săi, ea riscă ani lungi de închisoare dacă va fi condamnată.

“Este aproape sigur că în cele din urmă Suu Kyi va fi condamnată la o pedeapsă severă”, a estimat David Mathieson.

Mass-media nu are voie să asiste la acest proces cu uşile închise. Junta de asemenea a interzis echipei juridice să vorbească cu presa şi organizaţiile internaţionale.

În timpul primei ei înfăţişări în instanţă, Aung San Suu Kyi a jurat că partidul său, Liga Naţională pentru Democraţie (LND), va rezista şi le-a cerut adepţilor să rămână uniţi.

Citeşte şi: Deputaţii francezi permit participarea Taiwanului la organizaţiile internaţionale – Black News

În ultimele săptămâni, tribunalele juntei au pronunţat sentinţe foarte severe împotriva unor membri importanţi ai LND.

O fostă deputată a fost condamnată la 75 de ani de închisoare pentru corupţie – o pedeapsă ce include muncă silnică – şi un apropiat colaborator al lui Suu Kyi, în vârstă de 80 de ani, la 20 de ani de închisoare.

Generalii şi-au justificat puciul asigurând că au descoperit peste 11 milioane de nereguli în timpul alegerilor din noiembrie 2020, câştigate cu o majoritate covârşitoare de LND. Observatorii internaţionali de la acea vreme au descris scrutinul ca “în general liber şi corect”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cu varza murată în jurul lumii, rețete și obiceiuri de la noi și de departe

Cu varza murată în jurul lumii, rețete și obiceiuri de la noi și de departe Varza murată este un preparat tradițional care nu lipsește din...

VIDEO – Imagini cu cea mai mare erupţie solară din ultimii ani, captate de NASA

VIDEO - Imagini cu cea mai mare erupţie solară din ultimii ani, captate de NASA Imagini cu cea mai mare erupţie solară din ultimii ani...

Condamnat penal pentru că a luat la pumni un angajat al Inspecției pentru Protecția Mediului

Condamnat penal pentru că a luat la pumni un angajat al Inspecției pentru Protecția Mediului Procuratura raionului Fălești anunță despre pronunțarea la 01 octombrie 2024...

Zelenski îşi va prezenta ‘planul de victorie’ la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie

Zelenski îşi va prezenta 'planul de victorie' la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie Ucraina îşi va prezenta "planul de victorie" la o reuniune...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.