X

Verzii din Germania depăşesc blocul conservator al cancelarului Merkel în intenţiile de vot

Verzii din Germania se situează în preferinţele electoratului înaintea blocului conservator CDU/CSU al cancelarului Angela Merkel, potrivit unui nou sondaj de opinie publicat duminică, scrie dpa, potrivit agerpres.  

În aşa-numitul sondaj tendinţă duminical realizat de institutul Kantar pentru tabloidul Bild am Sonntag, Verzii au ajuns la 28%, în creştere cu şase puncte procentuale.

Citește și : Netanyahu lansează un apel la calm după violenţele din Ierusalim

Potrivit publicaţiei germane, acesta este cel mare scor obţinut de Verzi în istoria sondajelor de duminică.

Blocul conservator CDU/CSU a scăzut două puncte şi este acum la 27 la sută.

Social-democraţii (SPD) au pierdut şi ei două puncte şi au ajuns la 13% – cea mai proastă cotare a lor din august 2019.

Partidul de stânga Linke (7%) şi populiştii de dreapta AfD (10%) au scăzut fiecare câte un punct, în timp ce liberalii din FDP au rămas la 9%.

Luni, Verzii şi-au desemnat, în premieră, candidatul la funcţia de cancelar al Germaniei, în persoana unuia din cei doi copreşedinţi, Annalena Baerbock, care va conduce formaţiunea în campania pentru alegerile federale de la 26 septembrie.

Liderul CDU, Armin Laschet, va fi candidatul conservatorilor la funcţia de cancelar, după o luptă cu popularul premier al Bavariei, Markus Soeder.

Citește și : Premierul Paşinian califică drept o ‘măsură foarte puternică’ recunoaşterea de către SUA a genocidului armean

Ministrul finanţelor, Olaf Scholz, a fost confirmat de mult timp ca fiind candidatul SPD la funcţia de cancelar.

Alegerile federale din Germania sunt programate la 26 septembrie.

Tags: Angela MerkelCDUCSUSPD
Categorii: Diaspora