Veste bună pentru moldovenii cu cetățenie română: Când ar urma să anunțe autorităţile din SUA ridicarea vizelor

Publicat:

Veste bună pentru moldovenii cu cetățenie română: Când ar urma să anunțe autorităţile din SUA ridicarea vizelor

Moment istoric! Autorităţile din SUA ar urma să anunţe pe 15 octombrie o decizie privind ridicarea vizelor pentru români, începând de anul viitor, au declarat surse guvernamentale, pentru Digi24. Guvernul de la București susține că încearcă să „califice” România în programul Visa Waiver, scrie newsweek.ro.

„În această perioadă, Guvernul României derulează campania „Calificăm România” care vizează includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver. Lansăm și campania «Calificăm România» și ne propunem, făcând o analogie cu fotbalul, să calificăm Romania în programul Visa Waiver, având destinația de a călători în Statele Unite fără viză! Exista o oportunitate uriașă, valabilă doar până pe 30 septembrie. 


Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

De aceea rog toți cetățenii români care au vize valabile de tip B1 sau B2 și cei care au avut o astfel de viză trebuie să aplice pentru reînnoirea vizei. Așa vom atinge acea rată de refuz de maxim de 3% și sunt convins că, mobilizând cât mai mulți români în această campanie, vom călători în Statele Unite de anul viitor fără vize”, a anunțat Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern din 18 iulie.

Pe 12 mai, premierul Marcel Ciolacu a declarat că este ferm convins că în octombie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA. Premierul a ţinut să precizeze că trebuie o mobilizare în continuare din partea românilor, să meargă să îşi reînnoiască vizele care expiră.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski, despre Putin: ‘Un bătrân bolnav din Piaţa Roşie’

Zelenski, despre Putin: 'Un bătrân bolnav din Piaţa Roşie' Preşedintele Volodimir Zelenski a promovat sâmbătă o „rachetă-dronă” ucraineană, nou dezvoltată, despre care a spus că...

Moscova acuză Parisul că refuză să coopereze în cazul arestării lui Pavel Durov

Moscova acuză Parisul că refuză să coopereze în cazul arestării lui Pavel Durov Ambasada Rusiei la Paris a acuzat duminică autorităţile franceze că „refuză să...

Importatorii și producătorii de echipamente electrice, obligați să colecteze și să recicleze deșeurile

Importatorii și producătorii de echipamente electrice, obligați să colecteze și să recicleze deșeurile Importatorii și producătorii de echipamente electrice și electronice au obligația să colecteze...

Valentin Borodachi și-a înregistrat grupul de inițiativă la CEC

Valentin Borodachi și-a înregistrat grupul de inițiativă la CEC Valentin Borodachi și-a înregistrat, sâmbătă, 24 august, la Comisia Electorală Centrală (CEC), grupul de inițiativă care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.