„Vestele galbene”, actul 21: Cea mai slabă participare de la începutul mişcării

Publicat:

Peste 20.000 de manifestanţi au ieşit sâmbătă din nou pe străzile Parisului şi ale altor oraşe din Franţa, în al 21-lea weekend consecutiv de proteste ale ”vestelor galbene”, dar, spre deosebire de multe dintre sâmbetele precedente, de data aceasta nu s-au mai înregistrat violenţe semnificative, relatează agenţiile AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

A scăzut de asemenea participarea la proteste, la circa 22.300 de manifestanţi, faţă de aproximativ 33.700 sâmbăta trecută (conform estimărilor guvernului). Acesta poate fi un motiv de satisfacţie pentru preşedintele Emmanuel Macron, care a încheiat săptămâna aceasta cele două luni de ”mare dezbatere” naţională prin care a dorit să tempereze manifestanţii, deşi numeroase ”veste galbene” şi o parte a clasei politice consideră iniţiativa sa ca fiind mai degrabă o ”mascaradă”.


Citește și : Ebola în RD Congo: Bilanţul a crescut la 700 de morţi

Premierul Edouard Philippe este aşteptat să prezinte luni concluziile ”marii dezbateri” naţionale, pe baza cărora cărora Macron a promis că va veni cu propuneri mai târziu în cursul acestei luni.

Deşi protestele au fost în mare parte paşnice, până la sfârşitul zilei de sâmbătă poliţia a operat 43 de arestări la Paris. Autorităţile au împiedicat şi de această dată manifestaţiile pe Champs Elysee, după ce acest bulevard a fost vandalizat în timpul demonstraţiilor din 16 martie.

Începute pe 17 noiembrie ca un protest împotriva creşterii taxelor la combustibil, manifestaţiile s-au transformat într-o contestare a liderului de la Elysee şi au fost marcate de arestări masive – unele cu caracter preventiv -, acte de vandalism şi intervenţii ale forţelor de ordine folosind gaze lacrimogene, tunuri cu apă şi lansatoare de gloanţe de cauciuc ”flash-ball” (LBD), acestea din urmă provocând unor demonstranţi răni oculare grave. Numeroşi protestatari au fost judecaţi în regim de urgenţă, numai după violenţele din 16 martie 23 dintre ei fiind condamnaţi la închisoare cu executare.

Citește și : Afganistan: Două explozii în provincia Jalalabad; cel puțin trei morți

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.