X

Veşti bune pentru vecinii de peste Prut: Românii ar putea călători în SUA fără vize

Românii ar putea călători în SUA fără vize

Cetățenii cu pașapoarte române ar putea călători fără vize în Statele Unite ale Americii (SUA) începând cu sfârșitul anului viitor, a declarat pentru TVR Info, ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru. Potrivit oficialului, s-au făcut progrese, iar România ar putea intră în Programul Visa Waiver în 2025. Și premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat pentru Antena 3 CNN că este ferm convins că vizele vor dispărea în a doua jumătate a anului viitor.

Citeşte şi: Putin l-a scos din schemă pe Serghei Şoigu; cine îi va lua locul la şefia armatei? – Stiripesurse.md

„Anul fiscal în SUA se termină în septembrie. Eu sunt ferm convins că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu Statele Unite. Și Polonia a reușit acest lucru. Ne trebuie o mobilizare a românilor și să înțelegem că acum e un moment istoric, când trebuie să ne implicăm”, a declarat premierul român, Marcel Ciolacu.

Românii ar putea călători în SUA fără vize

Dintre cele trei țări candidate din Uniunea Europeană care nu sunt parte a programului Visa Waiver, România are cea mai importantă scădere procentuală, depășind Cipru și Bulgaria.

Astfel, în ultimii trei ani, rata de refuz a vizelor a scăzut în România de la 17% în 2021, la 8 procente, anul trecut. Ca țara să intre în programul Visa Waiver, rata de refuz trebuie să fie mai mică de 3%.

Tags: Andrei MuraruMarcel CiolacuRomaniaSUAuniunea europeanaVisa Waiverwashington
Externe