Vestul şi centrul Canadei, afectat de inundaţii şi de primele incendii de pădure din acest an

Publicat:

Sosirea bruscă a unor temperaturi anormal de ridicate, care au depăşit la începutul lunii mai în anumite zone cu 10 grade Celsius valorile normale pentru această perioadă a anului, a declanşat inundaţii în vestul Canadei, precum şi zeci de incendii de vegetaţie, forţând mii de persoane să se evacueze, informează AFP, potrivit agerpres

Vestul şi centrul Canadei, unde se concentrează o mare parte a terenurilor agricole din această ţară, se confruntă în prezent cu condiţii “anormal de uscate” sau chiar cu “o secetă gravă” în anumite locuri, potrivit celor mai recente date publicate de Guvernul canadian.


Citește și : Nivelul ridicat al apei ameninţă un baraj de lângă centrala nucleară din Zaporojie

Vineri, în provincia Alberta, cea mai afectată de incendiile de pădure din prezent, au fost înregistrate peste 70 de focare active, iar mai multe dintre ele nu au putut fi ţinute sub control. Aproximativ 13.000 de locuitori au fost vizaţi de ordine de evacuare, potrivit autorităţilor canadiene.

Principalul focar, cel din Fox Lake, în nordul provinciei, se întinde pe aproape 1.500 de hectare şi a distrus deja o mică localitate în care se aflau 20 de case.

Columbia Britanică, ce are deschidere la coasta pacifică, este afectată de două fenomene extreme: mai multe focare de incendii sunt active în interiorul regiunilor sale, iar sudul provinciei este ameninţat de o topire rapidă a zăpezii, care a făcut să crească nivelul râurilor, din care unele au ieşit deja din matcă.

Potrivit autorităţilor locale, ploile abundente prognozate pe durata acestui weekend ar putea agrava şi mai mult situaţia.

De câţiva ani, vestul Canadei a fost a fost afectat în mod repetat de evenimente meteorologice extreme, a căror intensitate şi frecvenţă sunt accentuate de schimbările climatice.

Citește și : Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Biden vizitează Arabia Saudită

Pe lângă inundaţii catastrofale, provincia Columbia Britanică a fost de asemenea lovită, în urmă cu doi ani, de efectele unui dom de “căldură istorică”, ce a făcut sute de morţi şi a fost urmat de incendii importante.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ţările baltice şi Polonia vor solicita fonduri UE pentru a-şi apăra graniţele

Ţările baltice şi Polonia vor solicita fonduri UE pentru a-şi apăra graniţele Miniştrii Apărării din cele trei ţări baltice - Estonia, Letonia şi Lituania -...

Noul stadion din Cricova: investiție de 4,8 milioane de lei în sportul local

Noul stadion din Cricova: investiție de 4,8 milioane de lei în sportul local Locuitorii orașului Cricova vor putea face în continuare sport pe un nou...

Scurgeri periculoase la o secțiune a Stației Spațiale Internaționale. NASA: ‘Risc major pentru siguranță’

Scurgeri periculoase la o secțiune a Stației Spațiale Internaționale. NASA: 'Risc major pentru siguranță' O secțiune rusă a Stației Spațiale Internaționale (ISS), la care au...

S-au împlinit 21 de ani de la înființarea Muzeului „Maximilian Hacman” din satul Oprișeni

S-au împlinit 21 de ani de la înființarea Muzeului „Maximilian Hacman” din satul Oprișeni Colecțiile lui sunt o mărturie a istoriei seculare a localității, atestată...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.