Veteranii de război anunță protest în fața Parlamentului pe 19 septembrie

Publicat:

Veteranii de război anunță protest în fața Parlamentului pe 19 septembrie

Veteranii de război au anunțat un protest pentru joi, 19 septembrie, în fața Parlamentului Republicii Moldova, în timpul ședinței plenare. Anatolie Bîzgu, președintele Mișcării Refugiaților Transnistreni, a făcut un apel public către fermieri, transportatori, cadre didactice și cetățeni să se alăture manifestației începând cu ora 10:00.

Protestul are drept scop apărarea drepturilor veteranilor, inclusiv asigurarea cu spațiu locativ și implementarea proiectului „Memorie. Onoare. Respect.”, promisiuni încă neîndeplinite de autorități.


Bîzgu a criticat guvernarea pentru lipsa de reacție la solicitările veteranilor, acuzând totodată atacuri denigratoare venite din partea susținătorilor guvernării și a unor bloggeri, care i-au acuzat că ar fi „mâna Moscovei”.

Președintele Mișcării Refugiaților Transnistreni a subliniat că veteranii vor continua să protesteze până când cerințele lor vor fi luate în considerare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Maia Sandu: ‘Am început curățarea sistemului de justiție și nu ne putem opri la jumătate de drum’

Maia Sandu: 'Am început curățarea sistemului de justiție și nu ne putem opri la jumătate de drum' Președinta Maia Sandu continuă raportul său public privind...

Ministerul Energiei: informațiile despre majorarea tarifului la gazele naturale și sistarea furnizării de gaze în anumite intervale de timp sunt false

Ministerul Energiei: informațiile despre majorarea tarifului la gazele naturale și sistarea furnizării de gaze în anumite intervale de timp sunt false Ministerul Energiei a atenționat...

Și fostul primar de Bălți este oficial candidat la prezidențiale

Și fostul primar de Bălți este oficial candidat la prezidențiale Fostul primar al municipiului Bălți, Renato Usatîi, a fost înregistrat la Comisia Electorală Centrală (CEC)...

Aresturi multiple. Operațiune comună a polițiștilor moldoveni și români

Arestări multiple. Operațiune comună a polițiștilor moldoveni și români Mai multe persoane au fost arestate pentru efectuarea de operațiuni cu psihoactive, anunță Inspectoratul General de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.