Viața devine din ce în ce mai scumpă

Pe parcursul lunii ianuarie, prețurile medii de consum s-au majorat față de luna decembrie trecut  cu circa 2,8% și față de luna ianuarie 2024 – cu 9,1%.

Citește și: Stoianoglo o acuză pe Drăgălin că-și asumă realizări străine

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS),  creșterea prețurilor medii de consum a fost determinată de majorarea prețurilor la produsele alimentare –  cu 1,0%, contribuind la majorarea prețurilor medii de consum cu circa 0,4%, bunurile nealimentare – cu 0,8%, contribuind la majorarea prețurilor medii de consum cu 0,3%, servicii prestate populației – cu 7,9%, contribuind la majorarea prețurilor medii de consum cu circa 2,2%.

În luna ianuarie 2025, față de decembrie 2024, din produsele alimentare, majorări mai accentuate ale prețurilor medii de consum au fost marcate la legume – cu 6,1%, lapte și produse lactate – cu 1,1%, ulei vegetal – cu 0,8%, fructe – cu 0,6%. Totodată, în perioada de analiză au fost înregistrate diminuări de preț la ouă de găină – cu 2,9%.

La bunurile nealimentare, în perioada raportată au crescut prețurile medii de consum la combustibili și carburanți – cu 2,9% (inclusiv la motorină și benzină – cu câte 5,4%, gaz lichefiat – cu 1,0%), materiale de construcții – cu 0,3%, încălțăminte – cu 0,2%.

La serviciile prestate populației în luna ianuarie 2025 față de luna decembrie 2024, mai accentuat s-au majorat tarifele reglementate pentru serviciile de furnizare a energiei electrice – cu 50,4%, contribuind la majorarea prețurilor medii de consum cu 1,8% și a energiei termice – cu 25,1%, contribuind la majorarea prețurilor medii de consum cu 0,2%.

Prețurile medii de consum în luna ianuarie 2025 comparativ cu luna ianuarie 2024 au crescut cu 9,1%, inclusiv la produse alimentare cu 7,4%, la bunurile nealimentare cu 4,7% și la serviciile prestate populației cu 18%.

This post was last modified on 11/02/2025 13:47 13:47

Tags: Biroul Naţional de Statistică (BNS)inflatiescumpiri
Știrile zilei