Vicarul Romei este INFECTAT cu coronavirus

Publicat:

Vicarul Romei, cardinalul Angelo De Donatis, a devenit luni cea mai înaltă faţă bisericească din Biserica Catolică testată pozitiv cu COVID-19, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Un comunicat al Vicariatului Romei a anunţat că, în urma manifestării mai multor simptome, cardinalul-vicar De Donatis, în vârstă de 66 de ani, “a fost supus unei prelevări pentru COVID-19” care a indicat “un rezultat pozitiv”.


Citește și : Putin le cere moscoviților ‘să ia în serios’ izolarea

Papa Francisc este episcopul Romei, dar această funcţie este, practic, exercitată de către un vicar-general.

Cardinalul “are febră, dar starea sa generală este bună şi a început o terapie antivirală” se arată în informarea oficială, care precizează că înaltul prelat a fost internat la spitalul Gemelli din Roma, în timp ce colaboratorii săi apropiaţi au intrat în izolare.

“Trăiesc şi această încercare, sunt senin şi încrezător”, “trăiesc acest moment ca pe o oportunitate pe care providenţa mi-o dă pentru a împărtăşi suferinţele atâtor fraţi şi surori”, a declarat cardinalul De Donatis, conform sursei citate.

Citește și : Polonia se aşteaptă la o creştere rapidă a cazurilor de COVID-19 în săptămânile următoare

Vaticanul a anunţat oficial sâmbătă 6 cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul angajaţilor şi locuitorilor săi, evidenţiind că Papa şi persoanele din anturajul său nu au probleme.

Suveranul Pontif, care l-a primit luni în audienţă pe premierul italian Giuseppe Conte, este înconjurat de un cordon sanitar riguros.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.