Vice-premierul chinez Liu He va călători la Washington pentru semnarea acordului comercial cu SUA

Publicat:

Vice-premierul chinez Liu He va călători în această săptămână la Washington pentru a semna din partea Beijingului acordul comercial “în primă fază” cu Statele Unite, transmite luni Reuters, scrie mediafax.

“Washington a trimis o invitație iar Beijingul a acceptat-o”, a precizat o sursă apropiată situației pentru cotidianul asiatic South China Morning Post, preluat de Reuters.


Citește și : Mike Pompeo va efectua o vizită în Ucraina la începutul anului viitor

Delegația chineză ar urma să stea la Washington până la mijlocul săptămânii viitoare.

Reprezentantul pentru comerț al Statelor Unite, Robert Lighthizer, a precizat la mijlocul lunii decembrie că oficiali ai celor două țări vor semna pactul în timpul primei săptămâni din ianuarie 2020.

Președintele american Donald Trump a declarat săptămâna trecută că va avea, eventual, o ceremonie oficială de semnare a acordului comercial cu omologul său, președintele chinez Xi Jingping, însă o dată și o locație nu au fost încă stabilite.

Citește și : Principalul aeroport din Republica Mauritius a fost închis înaintea ciclonului Calvinia

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.