Viceliderul unei facţiuni pro-Brexit din Partidul Conservator cere o moțiune de cenzură contra premierului Theresa May

Publicat:

Viceliderul unei facţiuni pro-Brexit din Partidul Conservator britanic a cerut luni supunerea la vot a unei moţiuni de cenzură contra premierului Theresa May, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

”Vă scriu în calitate personală pentru a-mi exprima convingerea sinceră că Theresa May trebuie să demisioneze acum din funcţia de prim-ministru”, a menţionat Mark Francois într-o scrisoare adresată preşedintelui Comitetului 1922 al partidului Conservator.


Citește și : Pierre Moscovici este de părere că Marea Britanie nu va părăsi UE fără un acord pe 12 aprilie

”Pur şi simplu nu mai putem continua aşa, cu un lider slab, un cabinet divizat şi un partid deznădăjduit. Cred că Theresa May este un eşec ca lider al partidului nostru, pe care acum ameninţă să îl distrugă”, adaugă Francois.

Data ieşirii efective a Regatului Unit din UE, stabilită iniţial pentru 29 martie 2019, este fixată pentru 12 aprilie dacă deputaţii britanici nu aprobă acordul de retragere.

Premierul Theresa May a cerut vineri amânarea Brexitului până la 30 iunie 2019, într-o scrisoare trimisă preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, care a sugerat, la rândul lui, o amânare “flexibilă” de până la 12 luni.

În cele două cazuri, Marea Britanie ar putea ieşi din UE după alegerile europene prevăzute să aibă loc între 23 şi 26 mai şi ar fi deci obligată să participe la scrutinul pentru Parlamentul European. Acest lucru nu este foarte convenabil pentru statele UE, în special pentru că 27 dintre cele 73 de locuri ale deputaţilor europeni din Marea Britanie au fost redistribuite altor ţări.

Citește și : Federica Mogherini face apel la încheierea unui armistițiu umanitar în Libia

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.