X

Vicepremierul irlandez Frances Fitzgerald a demisionat pentru a evita o criză politică

Sub presiunea opoziţiei, vicepremierul irlandez Frances Fitzgerald şi-a anunţat marţi demisia, pentru a contribui la dezamorsarea unei crize politice care ar fi condus la prăbuşirea guvernului şi la organizarea de noi alegeri, relatează agerpres .

‘Cred că este necesar să iau această decizie pentru a evita alegeri nedorite şi probabil destabilizatoare’, a scris Frances Fitzgerald într-un comunicat publicat pe Twitter.

Partidul de opoziţie liberal Fianna Fail, care a susţinut guvernul minoritar condus de Fine Gael, a cerut demisia vicepremierului Fitzgerald, avertizând că dacă aceasta nu va demisiona, va vota moţiunea de cenzură.

De fapt, Fianna Fail a depus această moţiune de cenzură ce urma iniţial să fie supusă votului deputaţilor irlandezi începând cu ora 20:00 GMT, cu excepţia cazului în care s-ar fi ajuns la un acord de ultim moment între cele două formaţiuni adverse nevoite să se înţeleagă după alegerile legislative din 2016.

Căderea guvernului ar fi provocat o criză politică majoră în timpul sărbătorilor de la sfârşitul anului şi într-un moment crucial în cadrul negocierilor privind Brexit-ul, unde problema viitoarei frontiere dintre Irlanda şi Irlanda de Nord este unul dintre principalele subiecte de discuţie între Marea Britanie şi UE.

Citește și : Kemal Kiliçdaroglu, liderul Partidului Republican al Poporului le-a acuzat pe unele rude ale preşedintelui Erdogan de tranzacții offshore

Criza a fost provocată de dorinţa Fianna Fail de a obţine căderea vicepremierului Frances Fitzgerald, pe care o consideră vinovată de lipsă de acţiune şi de ascundere de informaţii într-un caz care a dat bătăi de cap poliţiei de mai mulţi ani.

Fianna Fail a cerut demisia lui Fitzgerald ca urmare a presupusului ei eşec, atunci când era ministru al justiţiei în guvernul precedent, de a proteja un ‘avertizor de integritate’ care a dezvăluit unele practici din interiorul poliţiei irlandeze.

Tags: crize politicedemisiaFrances FitzgeraldtwitterVicepremierul
Categorii: Diaspora