Vicepremierul Oleg Serebrian, vizită de lucru în raionul Rezina

Astăzi, vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian a efectuat o vizită de lucru în raionul Rezina.

În cadrul acesteia, s-a întâlnit cu președintele raionului Teodor Cuculescu, primarul orașului Rezina, precum și cu primarii comunelor Saharna, Lalova, Horodiște, Mateuți și Solonceni – localități situate în perimetrul Zonei de Securitate, potrivit provincial.md.

Citește și: Kremlinul nu cedează niciun centimetru: Anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia este “nenegociabilă”

Discuțiile s-au axat, în mare parte, pe implementarea proiectelor finanțate prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării, vizând dezvoltarea comunităților locale, îmbunătățirea infrastructurii și creșterea calității vieții locuitorilor din regiune.

Referindu-se la situația social-economică, interlocutorii au menționat importanța atragerii investițiilor și creării de locuri de muncă. A fost subliniată necesitatea valorificării potențialului turistic al regiunii prin proiecte sustenabile, care să contribuie la creșterea economică și bunăstarea locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Citește și: Femeile din Moldova sunt plătite cu mult mai puţin decât colegii lor bărbaţi

Alocațiile financiare destinate localităților din Zona de Securitate din raionul Rezina prin Programul activităților de reintegrare a țării au constituit suma de 11.209.800 lei. Aceste fonduri au fost utilizate pentru construcția sistemelor de iluminare stradală, renovarea instituțiilor de învățământ, sălilor de sport, instituțiilor medico-sanitare  și căminelor culturale.

This post was last modified on 27/02/2025 18:04 18:04

Tags: Oleg Serebrian
Politică