X

Vicepreşedintele brazilian este contaminat cu coronavirus

Vicepreşedintele brazilian, Hamilton Mourao, în vârstă de 67 de ani, este pozitiv la noul coronavirus, a anunţat cabinetul său, fără a da detalii despre starea de sănătate a celui infectat, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Duminică, 27 decembrie, în cursul după-amiezii a fost confirmat rezultatul pozitiv al testului pentru COVID-19 al vicepreşedintelui Republicii, Hamilton Mourao. El va rămâne în izolare în reşedinţa oficială de la Jaburu’, a informat cabinetul vicepreşedinţiei braziliene.

Citeşte şi: Un pescador rusesc s-a scufundat în Marea Barenţ! 17 marinari au fost înghiţiţi de valuri

Comunicatul nu a dat detalii despre starea de sănătate a lui Mourao, care, dată fiind vârsta sa, este considerat persoană la risc în faţa acestei boli care a lovit dur Brazilia.

Duminică, numărul deceselor a ajuns la 191.139 (al doilea după SUA), din peste 7,4 milioane de cazuri de infectare.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Croaţia

Vicepreşedintele Mourao se adaugă astfel listei lungi de membri ai guvernului brazilian infectaţi cu coronavirus în ultimele luni. Toţi s-a refăcut după ce au suferit de simptome uşoare.

Preşedintele Jair Bolsonaro, sceptic faţă de virus şi foarte critic faţă de măsurile de izolare a populaţiei, din cauza impactului lor economic, a fost depistat pozitiv în iulie, la fel ca soţia sa, Michelle Bolsonaro.

Tags: Braziliacoronaviruscovid-19Hamilton MouraoJaburuJair BolsonaroMichelle Bolsonarovicepreședinte
Categorii: Știrile zilei